Daniel Stern, actorul din ”Singur Acasă”, judecat pentru implicare într-un dosar de prostituție

Actorul american Daniel Stern, cunoscut pentru rolul lui Marv Murchins din filmele de Crăciun ”Singur Acasă”, este judecat marți, 13 ianuarie, într-un dosar de prostituție deschis de procurorii din Statele Unite ale Americii.

Stern este acuzat că ar fi încercat să angajeze o prostituată la un hotel din Camarillo, comitatul Ventura, fapta fiind raportată pe 10 decembrie 2025. Polițiștii nu l-au arestat pe actor, considerând că infracțiunea nu este deosebit de gravă.

Conform legislației americane, persoanele implicate în astfel de fapte pot fi amendate cu 1 000 de dolari sau condamnate la șase luni de închisoare. Actorul a păstrat tăcerea și nu a făcut declarații publice privind acuzațiile.

Daniel Stern, în vârstă de 68 de ani, este și sculptor. Recent, proprietarii casei din filmul ”Singur Acasă” i-au cerut să realizeze o sculptură specială, iar actorul a declarat pentru People: ”Am primit un telefon de la oamenii care dețin casa din ”Singur Acasă”. Eu sunt sculptor. M-au întrebat dacă aș putea realiza o sculptură pentru casă. Așa că voi crea o sculptură cu mine și cu păianjenul”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share