Daniela Gasparikova și Roman Roșca au discutat despre proiectele PNUD și consolidarea încrederii între cele două maluri ale Nistrului

Astăzi, 18 august, Daniela Gasparikova, Reprezentanta rezidentă PNUD în Republica Moldova, a avut o întrevedere cu viceprim-ministrul pentru Reintegrare, Roman Roșca.

Discuțiile au vizat consolidarea cooperării între instituții pentru promovarea măsurilor de încredere între cele două maluri ale Nistrului și îmbunătățirea condițiilor de trai ale locuitorilor.

Un subiect central al întrevederii l-a constituit impactul proiectelor implementate de PNUD, cu sprijinul Uniunii Europene, Suediei, Elveției și Marii Britanii. Potrivit oficialilor, aceste inițiative au sprijinit dezvoltarea a peste 1 000 de companii și a zeci de organizații ale societății civile, generând mai mult de 2 000 de locuri noi de muncă și menținând alte 1 500 existente.

De asemenea, proiectele au contribuit la renovarea unor obiective de infrastructură socială și la restaurarea patrimoniului cultural-istoric din regiune.

Total
0
Shares
Total
0
Share