„Dar tu, Chicu, cu cât ai indexat…?” Fostul premier răspunde celor care propagă această întrebare manipulatorie

Fostul premier și actual lider al Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu, acuză guvernarea PAS că dezinformează în privința indexării pensiilor din perioada mandatului său. El a reacționat la discuțiile apărute în contextul indexării de 10% anunțate pentru 1 aprilie 2025, criticând modul în care subiectul pensiilor este folosit politic.

„Pensiile și nevoile oamenilor este terenul preferat al politicienilor iresponsabili de speculat. Omul, cu cât e mai sărac, cu atât e mai ușor de mințit. Așa e, din păcate”, a declarat Chicu într-un mesaj video.

Acesta a respins afirmațiile conform cărora, în 2020, pensiile ar fi fost indexate cu doar 1%: „La 1 aprilie 2020, pensiile au fost indexate cu 4,83%, pentru că așa a fost inflația din 2019. Apoi, la 1 octombrie 2020, am mai făcut o indexare de 1,07%. Guvernarea PAS a anulat ulterior acea lege care permitea două indexări pe an.”

Potrivit lui Chicu, pensionarii cu pensii sub 3 000 de lei au beneficiat și de un ajutor financiar de 1 600 de lei, acordat în două tranșe: „Pentru cei care au făcut măcar trei clase de aritmetică, 1 600 de lei împărțiți pe 12 luni înseamnă încă 8-9% în plus. Adăugați la asta 4,83% și 1,07% – avem o indexare reală de 16-17% în 2020.”

Fostul prim-ministru susține că actuala guvernare „speculează pe sărăcia oamenilor” și că indexarea de 10% din 2025 nu acoperă real creșterea prețurilor: „Această indexare nu acoperă nici pe departe creșterea prețurilor la produsele de primă necesitate și la facturi.”

Ion Chicu a îndemnat oamenii să analizeze cifrele singuri: „Luați un creionaș, că am trecut toți prin școală, și calculați. Că altfel, vom minți și vom fi mințiți la nesfârșit.”

Total
0
Shares
Total
0
Share