Date statistice: Antalya este cea mai solicitată destinație de zbor de către moldoveni

Chișinău Aeroport a încheiat luna august cu un număr total de 338 866 de pasageri îmbarcați și debarcați, aceasta fiind cea mai aglomerată lună a anului curent.

De la începutul anului și până la finalul lui august, prin Aeroportul Chișinău au trecut 1 841 462 de pasageri, creșterea față de anul precedent fiind de 42,5% sau 548 986 de pasageri mai mult, milionul de călători din acest an fiind înregistrat mai devreme cu două luni față de anul trecut.

Creșterea traficului de pasageri la plecare față de august 2022 este de 14,7%, iar în comparație cu august 2022 acesta a crescut cu 12,5%.

Totodată traficul total de pasageri la sosire pentru luna august 2023 comparativ cu august 2022 ne arată o creștere de 13,6% sau 40.571 de pasageri.

În ceea ce privește numărul de mișcări a aeronavelor acestea au constituit 2 649 de aterizări și decolări, cu circa 15,2% sau 349 de operațiuni mai mult decât în august 2022, inclusiv cursele în orarul de zbor au crescut cu 310 de operațiuni.

De menționat că în luna august au fost anulate 257 de operațiuni la cursele din orarul de zbor din motive comerciale.

În același timp, cea mai mare creștere a fluxului de pasageri a fost înregistrată pe următoarele destinații: Antalya cu 12 108 de pasageri; Erevan cu 11 123 de pasageri; Heraklion cu 5 976 de pasageri; Istanbul cu 5 795 de pasageri; Varșovia cu 5 669 de pasageri.

Pe destinații noi în august au fost transportați 8 526 de pasageri sau 2,52% din fluxul total de pasageri, și anume: Chișinău – Valencia – 1 405 de pasageri; Podgorica – 3 170 de pasageri; Tirana – 1 410 de pasageri; Madrid – 1 100 de pasageri; Munchen – 1 441 de pasageri.

Cifrele pe segmentul cargo, în august 2023, ne indică că au avut loc transportări de circa 304,2 tone, cu 40,8 % mai mult decât în luna august a anului precedent.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share