Datele CNAMUP: În Moldova crește numărul cazurilor de insolație

IMSP Centrul Național de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească (IMSP CNAMUP) comunică că de la începutul verii, în perioada 29 mai – 03 iulie 2023, au solicitat intervenția ambulanței 20 persoane cu urgențe generate de agenți de mediu.

La Serviciul de Asistență Medicală Urgentă Prespitalicească au fost înregistrate insolații în următoarele localități ale țării:

– în luna mai – 2 cazuri (câte un caz în mun. Chișinău și raionul Orhei)

– în luna iunie – 12 cazuri (în mun. Chișinău – 4, în raioanele Hâncești – 3, Anenii Noi – 2 și câte un caz în Rezina, Nisporeni, Rîșcani)

– până pe 03 iulie – 6 cazuri (în mun. Chișinău – 3, în raioanele Telenești – 2 și Rezina -1)

În perioada menționată, echipele de asistență medicală urgentă au intervenit la 20 pacienți care au suferit în urma temperaturilor ridicate, dintre care 4 copii. Vârsta pacienților a fost cuprinsă între 2,5 ani-73 ani, totodată din numărul total de solicitanți 13 persoane au fost de gen masculin și 7 de gen feminin.

După evaluarea stării generale a pacienților, la toate persoanele a fost stabilit diagnosticul prezumtiv: „Insolație de gradul I-II”. Menționăm, că tuturor solicitanților le-a fost acordată asistență medicală urgentă la etapa de prespital, iar 9 pacienții au fost transportați la instituțiile spitalicești din țară pentru tratament corespunzător.

Insolația este o urgență medicală cauzată de supraîncălzirea corpului ca consecință a expunerii prelungite sau necontrolate la soare.

Simptomele insolației: temperatura ridicată a corpului; alterarea stării mentale sau a comportamentului: poate fi cefalee, agitație, vorbire neclară, confuzie, iritabilitate; modificări a transpirației: pielea se simte caldă și uscată la atingere; înroșirea pielii, senzație de greață si eventual vărsături. Cele mai multe persoane care suferă de insolație au o respirație rapidă și superficială iar pulsul se intensifică.

Oricine poate suferi de insolație și epuizare termică, dar sunt factori care pot crește riscul în cazul unor persoane și anume: sugarii și copiii cu vârsta sub 4 ani și persoanele cu vârsta peste 65 de ani; persoanele cu anumite afecțiuni (diabet, boli cardio-vasculare, obezitate).

Cele mai importante măsuri de prim ajutor care pot fi luate, până la sosirea unui ajutor medical:

– pacientul trebuie scos de sub influența razelor solare și mutat într-un loc răcoros.

– pacientul trebuie ajutat să se culce la un loc umbrit, bine ventilat, cu capul ridicat.

– pacientul trebuie sa se hidrateze.

– pielea pacientului trebuie răcită, se aplică comprese reci pe cap sau o pungă cu gheață, pulverizând apa pe suprafața pielii.

Persoanele care suferă de insolație nu trebuie lăsate singure până când nu se simt mai bine. Dacă insolația nu este foarte severă, pacientul ar trebui sa se simtă mai bine în următoarea jumătate de oră.

Important de reținut: Insolația poate fi prevenită!

Există un risc ridicat de insolație mai ales în timpul zilelor de caniculă a sezonului cald. Modalități de prevenție a insolației dar și a arsurilor solare:

– consumă lichide minim 2 litri pe zi

– evită soarele în intervalul 11.00-16.00

– nu uita că dușurile răcoroase ajută

– poartă haine de culoare deschisă

– pulverizează apă peste piele sau haine

– evită întrebuințarea alcoolului

– consumă fructe în stare proaspătă și adoptă dietă ușoară

– nu practica exerciții sportive intense

– nu lasă copiii, sugarii sau animalele de companie în mașinile închise și parcate, pentru că temperatura din interiorul unei mașini poate crește considerabil.

Este important ca persoana care suferă de insolație să fie tratată imediat, tocmai din cauza ca insolația poate provoca organismului complicații importante. Trebuie solicitat de îndată ajutorul medical dacă sunt observate simptome precum: senzație de rău chiar și după 30 de minute de stat la umbră și după hidratare corespunzătoare; lipsa transpirației; temperatura de 40 grade Celsius sau mai mult; respirație rapidă sau dificultăți în respirație; stare de confuzie; pierderea conștiinței. În caz de insolație apelați la Serviciul național unic pentru apelurile de urgență 112.

Total
0
Shares
Total
0
Share