Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la aproximativ 128 de miliarde de lei

Datoria de stat a Republicii Moldova a ajuns la aproximativ 127–128 de miliarde de lei, dintre care peste 60% reprezintă datorie externă, potrivit expertului în economie Marin Gospodarenco.

”Raportată la PIB, datoria este de circa 36–37%, un nivel considerat sustenabil. Plafonul acceptat în Uniunea Europeană este de până la 60%, ceea ce plasează Moldova într-o zonă de risc redus comparativ cu alte state”, a declarat Gospodarenco.

Expertul precizează că Republica Moldova se împrumută în condiții preferențiale, cu dobânzi variind între 0,02% și 6%, iar 62% din portofoliul total al datoriei are dobânzi între 0,02% și 2%.

„Multe state europene sunt mai îndatorate. România are o datorie publică în jur de 55% din PIB, iar Bulgaria cea mai mică datorie din UE, de circa 22%”, a adăugat specialistul.

Specialiștii subliniază că împrumuturile sunt eficiente dacă sunt utilizate pentru infrastructură și domenii critice precum drumuri, școli sau spitale.

Conform Ministerului Finanțelor, principalii creditori ai Moldovei sunt Fondul Monetar Internațional, Banca Mondială, Uniunea Europeană și Banca Europeană de Investiții.

Total
0
Shares
Total
0
Share