De ce Moscova îi interzice lui Igor Dodon să se vadă cu președintele Ucrainei

igor dodon unionism, dodon statalist, identitate moldoveneasca, religia din moldova, dodon crestin ortodox, etnii din moldova, gagauzi moldova, dodon in gagauzia, geopolitica moldova, dodon prioritati

Președintele Ucrainei Petro Poroșeko va întreprinde în această săptămână o vizită la Chișinău. O declarație în acest sens a fost făcută de președintele Igor Dodon. Cu toate acestea șeful statului nu se va întâlni cu omologul său ucrainean, pentru că, spune el, nu vrea să se amestece în treburile interne ale statului vecin. De partea cealaltă, Guvernul de la Chișinău nu a anunțat deocamdată nimic despre această vizită, scrie Agora.

„Din câte știm noi, Poroșenko trebuie să aterizeze miercuri. Ne-a fost solicitată garda de onoare. Noi am dat acordul. Ce privește întrevederile, noi înțelegem că Poroșenko este candidat la alegerile prezidențiale și ca să nu ne amestecăm în treburile interne, noi considerăm că președintele nu trebuie să se întrevadă cu niciun candidat. Nu ar fi corect. Dacă ne vedem cu Poroșenko, mâine poate veni oricare altul și să spună că vrea să vină în Republica Moldova să se întâlnească cu președintele. De aceea, noi nu ne vom amesteca în politica internă a țării vecine și gata. Vom lucra cu cei pe care îi vor alege cetățenii Ucrainei”, a declarat Igor Dodon în cadrul unui interviu pentru Accent TV.
 
De menționat că pe parcursul mandatului său președintele Igor Dodon nu a avut nicio deplasare oficială în Ucraina. La fel, nici șeful staului vecin nu a vizitat țara noastră după alegerea lui Igor Dodon în funcția de șef al statului. Singura întâlnire a lui Dodon cu Poroșenko a avut loc în toamna anului trecut la Paris unde a participat la mai multe evenimente organizate cu ocazia împlinirii a 100 de ani de la sfârșitul Primului Război Mondial.
 
În schimb premierul Pavel Filip s-a întreținut mai des cu președintele ucrainean, efectuând și o vizită oficială la Kiev. De asemenea, în iulie 2017, cei doi au inaugurat împreună controlul comun la punctul de frontieră Pervomaisk-Cuciurgan, iar în decembrie anul trecut au discutat la telefon despre extinderea acestei practici.
Control comun moldo-ucrainean în punctul „Palanca-Mayaki-Udobnoie”, Pavel Filip, Acest punct de trecere vine în confortul cetățenilor care vor traversa frontiera, petro porosenko, moldova ucraina, 
Total
0
Shares
Total
0
Share