DECIS! Școlile din raionul Orhei rămân deschise, iar elevii vor face ore cu prezența fizică

Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei a decis ca elevii din raion să-și continue orele cu prezența fizică, iar decizia este menținută chiar dacă autoritățile locale au fost amenințate de către Guvern și Ministerul Sănătății.

Asta în pofida faptului că, la nivel central, s-a dispus ca școlile să fie închise, iar lecțiile să fie predate în regim online. În plus, aici vor fi permise mai multe tipuri de activități publice, cu respectarea strictă a regulilor anti-pandemice.

Comisia s-a întrunit în ședință în 21 ianuarie 2022 și a audiat rapoartele specialiștilor din cadrul Centrului de Sănătate Publică Orhei, a Spitalului Raional și a reprezentanților Centrelor Medicilor de Familie și ai Direcției Generale Educație.

Astfel, membrii Comisiei Extraordinare de Sănătate Publică a raionului Orhei au decis să vină cu unele modificări ajustate la situația epidemiologică din raza raionului Orhei prin care, spre deosebire de Comisia de la nivel național, au permis desfășurarea mai multor activități, inclusiv a instituțiilor de învățământ general și a instituțiilor extrașcolare cu prezența fizică a elevilor. Totuși, în instituțiile de învățământ în care se constată cel puțin un caz de infectare cu COVID-19, clasele respective vor fi închise pentru o perioadă de carantină de 14 zile, cu trecere la învățare online.

De asemenea, la Orhei, este permisă desfășurarea întrunirilor ştiinţifice, conferinţelor, seminarelor, reuniunilor sau altor evenimente profesionale similare cu prezenţa fizică, respectând toate normele anti-COVID în vigoare.

În același context, Comisia a permis următoarele tipuri de activităţi: organizarea de evenimente private (nunţi, botezuri, mese de pomenire, mese festive); activitatea zonelor de agrement și parcurilor de distracție, întrunirile publice cu respectarea tuturor normelor anti-pandemice.

Potrivit Președintelui Raionului Orhei, Dinu Țurcanu, în cazul agravării situației epidemiologice, Comisia Extraordinară de Sănătate Publică a raionului Orhei va fi convocată în regim de urgență pentru a veni cu noi propuneri de măsuri menite să oprească răspândirea virusului, iar în cazul în care riscurile de infectare se vor diminua, Comisia va revedea restricțiile impuse cu propunerea de a renunța treptat la acestea.

Guvernul a dispus ca instituțiile specializate ale statului să verifice legalitatea tuturor acțiunilor întreprinse de CTESP Orhei.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share