DECIS UNANIM! Un proiect aprobat de Guvernul Filip este continuat și de Guvernul Maia Sandu

Maia Sandu, Pavel Filip, Femei in afaceri, proiect preluat de Maia Sandu, Maia Sandu il copie pe Filip, PDM, PAS, ACUM

Ministerul Economiei și Infrastructurii a propus, iar Guvern a decis astăzi continuarea Programului ”Femei în afaceri”, care a fost aprobat de Guvernul Filip în septembrie 2016.

Potrivit MEI, Programul-pilot ”Femei în afaceri” s-a dovedit a fi un instrument guvernamental eficient de dezvoltare a antreprenoriatului feminin în țara noastră, iar în perioada 2016-2019 au fost atinși și depășiți indicatorii scontați.

Astfel, datorită Guvernului Filip, în prima etapă a proiectului, peste 400 de femei au fost asistate în procesul de lansare a afacerii prin instruire și consultanță asociată, ceea ce constituie cu 36% mai mult decât numărul planificat. La fel, 179 de femei și-au înregistrat afacerea în primele 6 luni după participarea la instruire, cu 20% mai mult decât a fost planificat. Nu în ultimul rând, au fost create 443 locuri de muncă, cu 32% mai mult decât s-a așteptat. Respectiv, în a doua etapă a proiectului, au fost alocate granturi în valoare de 165000 lei/beneficiar/proiect, pentru achiziționarea articolelor de investiții și servicii de dezvoltare a afacerii, iar de acest ajutor s-au bucurat 282 de proiecte investiționale, fiind valorificate aproape 40 mln. de lei din partea Guvernului Filip, ceea ce au favorizat investiții în economie de circa 63 mln. de lei. Nu în ultimul rând, aceste proiecte finanțate prin grant au creat 980 locuri de muncă.

Prin hotărârea aprobată astăzi, Guvernul a decis extinderea Programului până în anul 2022, iar pentru implementare au fost planificate resurse financiare în sumă de 45 mln. de lei, precum și a fost inclusă faza a 3-a de susținere a afacerilor deja create în cadrul proiectului.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share