Decizia privind majorarea salariilor profesorilor din Moldova a intrat în vigoare

salarii profesori, salarii cadre didactice, maia sandu, ministerul educatiei, salariu mediu economie, cresterile salariilor

Hotărîrea cu privire la aprobarea unor modificări ce se operează în unele hotărîri ale Guvernului, care prevede majorarea salariilor cadrelor didactice, de la 1 septembrie curent, a fost publicată astăzi în Monitorul Oficial.

Documentul stipulează că salariul de funcție al cadrelor didactice și al personalului științifico-didactic din instituțiile de învățămînt finanțate de la buget va fi indexat cu 8%. Astfel, salariul de funcție al unui rector va crește pînă la 6460 lei, iar al unui profesor universitar – pînă la 4840 lei.

Cu 325 de lei va fi majorat salariul conferențiarilor universitari, iar cel al lectorilor va crește cu circa 300 de lei. De asemenea, vor fi majorate salariile angajaților din învățămîntul general și profesional tehnic. Hotărîrea va intra în vigoare la 24 septembrie curent.

În Monitorul Oficial a fost publicată și o hotărîre care prevede că angajații care efectuează deservirea tehnică și asigură funcționarea autorităților administrației publice locale vor beneficia lunar de plăți de stimulare în mărime de pînă la 15% din salariul de funcție. Documentul va intra în vigoare luni, 17 septembrie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share