Decizie istorică. Papa Francisc a abolit „secretul pontifical” care acoperă agresiunile sexuale

Papa Francisc a anunţat marţi schimbări în modul în care Biserica Romano-Catolică tratează cazurile de abuz sexual asupra minorilor, eliminând regula „secretului pontifical” invocat deseori de biserică, scrie Agerpres.

Suveranul Pontif, care a făcut din lupta împotriva agresiunilor sexuale comise de membri ai Bisericii Catolice una dintre priorităţile pontificatului său, a făcut astfel un pas în plus în legătură cu acest subiect, eliminând orice ambiguitate cu privire la secretul pontifical.

Două documente emise de papă se referă la practicile valabile de ceva timp în unele ţări, inclusiv la raportarea suspiciunii de abuz sexual către autorităţile civile conform legislaţiei. De asemenea, documentele interzic impunerea unei obligaţii de tăcere celor care raportează abuzuri sexuale sau care pretind că au fost victime.

Ridicarea „secretului pontifical” în cazurile de investigaţii privind abuzurile sexuale a fost cerută de liderii Bisericii la un summit organizat la Vatican pe această temă în februarie.

„Secretul pontifical”, numit uneori şi secretul papei, este o regulă de confidenţialitate care protejează informaţiile sensibile referitoare la guvernarea bisericii universale, conform definiţiei de pe site-ul Le forum catholique.

Chiar dacă a ridicat secretul pontifical, papa argentinian impune totuşi un minim de atenţie, cerând ca „informaţiile” despre aceste cazuri să fie „tratate astfel încât să garanteze securitatea, integritatea şi confidenţialitatea (…) pentru a proteja buna reputaţie, imaginea şi confidenţialitatea tuturor celor în cauză”.

Unul dintre documente prevede de asemenea creşterea de la 14 ani la 18 ani a vârstei celor în cazul cărora fotografiile pot fi considerate pornografie infantilă „în scopuri de satisfacţie sexuală, prin orice mijloace sau folosind orice tehnologie”.

Ambele documente emise marţi sunt cunoscute sub numele de rescriptums, în care papa îşi foloseşte autoritatea pentru a rescrie articole specifice de drept canonic sau părţi din documente papale anterioare.

Total
0
Shares
Total
0
Share