Decizie tranșantă în Arabia Saudită. Toți angajații trebuie să fie vaccinați anti-Covid pentru a putea merge la muncă

Toţi angajaţii din Arabia Saudită trebuie să fie vaccinaţi anti-Covid pentru a putea merge la muncă, au anunțat vineri, autoritățile. Măsura se referă atât la angajații din domeniul public, cât și la cei din sectorul privat.

“Vaccinarea împotriva noului coronavirus va fi condiţia obligatorie pentru prezenţa fizică a tuturor angajaţilor şi lucrătorilor din toate sectoarele (public, privat sau non-profit) la locul de muncă”, a anunţat Ministerul Resurselor Umane şi al Dezvoltării Sociale într-un comunicat citat de EFE.

Autoritățile au cerut angajatorilor să își îndemne angajații să se vaccineze pentru a reveni în siguranță la muncă.

Arabia Saudită a adoptat decizii tranşante pentru a determina populaţia să se vaccineze, scrie Agerpres.

Duminica trecută a anunţat care sunt condițiile stricte pentru călătorii, în condițiile în care ele pot fi reluate din 17 mai. Astfel, cetățenii saudiți trebuie să prezinte un certificat de vaccinare, un test PCR negativ, să se fi vindecat de Covid de șase luni și să aibă sub 18 ani.

Vaccinarea în Arabia Saudită a început în decembrie, iar până în prezent au fost administrate 10 milioane de doze, la o populaţie de aproximativ 34 de milioane de locuitori.

Vaccinurile administrate sunt cele de la Pfizer şi AstraZeneca şi orice persoană poate fi vaccinată, indiferent de vârstă sau categorie de risc, prin simpla înregistrare la o aplicaţie telefonică.

În prezent, ţara se confruntă cu al doilea val al pandemiei de COVID-19 mai puţin intens, înregistrând în ultimele trei săptămâni o medie de 1.000 noi contagieri şi peste zece decese pe zi, potrivit datelor oficiale. De la începerea pandemiei, Arabia Saudită a înregistrat peste 423.000 de cazuri şi 7.032 de decese.

Total
0
Shares
Total
0
Share