Duminică, 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova și-au exercitat dreptul democratic de a vota în primul tur al alegerilor prezidențiale și în referendumul privind înscrierea în constituție a aderării la Uniunea Europeană.
Uniunea Europeană apreciază organizarea procesului electoral și a referendumului de către autoritățile moldovenești, conform standardelor democratice.
Uniunea Europeană salută rezultatul referendumului. Cetățenii Republicii Moldova au făcut o alegere istorică, orientând viitorul țării lor spre Uniunea Europeană, în ciuda interferențelor masive și a unei campanii hibride desfășurate de Rusia și aliații săi pentru a submina votul democratic din Moldova. Acest vot reflectă aspirațiile cetățenilor pentru o Moldovă pașnică, independentă, stabilă, democratică și prosperă.
Uniunea Europeană condamnă interferența malignă fără precedent a Rusiei în alegerile prezidențiale și în referendumul constituțional din Moldova. Vom continua să sprijinim Republica Moldova în consolidarea rezilienței și progresului pe calea aderării la Uniunea Europeană.