Alte știri

DECLARAȚIE // Stânga indexează pensiile de două ori pe an, iar dreapta vrea să majoreze vârsta de pensionare

Pinterest LinkedIn Tumblr

Forțele politice de dreapta diferă de cele de stânga prin viziunile sale și prin valorile pe care le promovează. Despre aceasta liderul PSRM, Igor Dodon, a declarat la Ren Moldova. Președintele socialiștilor a adus exemple de proiecte sociale promovate de unii și alții, informează NTV

“În perioada lui Voronin, pensiile au fost indexate cu 20%, în perioada lui Dodon, indexarea se făcea de două ori pe an, totodată, pensionarii au primit ajutor unic, care a crescut de la 700 până la 1000 de lei. Acestea sunt realizările Blocului Comuniștilor și Socialiștilor. Ce face dreapta: vor să majoreze vârsta de pensionare și spun deschis că asta cere FMI”, a declarat Igor Dodon.

Președintele PSRM a mai explicat care sunt viziunile economice ale partidelor de stânga și a celor de dreapta.

“Noi susținem producătorul autohton și promovăm implementarea platformelor industriale. Ei sunt împotrivă. Legea care prevede facilități pentru comercializarea mărfurilor autohtone în magazinele din țară a fost blocată de Maia Sandu. Dreapta pledează pentru susținerea investitorilor străini. Noi am investit miliarde în satul moldovenesc – proiectul de reabilitare a drumurilor, a iluminatului stradal, alimentarea cu apă, dreapta vrea să lichideze raioanele și satele mici, ca din 900 de primării să rămână vreo 100”, a mai declarat Igor Dodon.

Amintim că în decembrie 2020, parlamentul a susținut inițiativa PSRM de a reduce vârsta de pensionare, până la 62 de ani pentru bărbați și 57 de ani pentru femei. Maia Sandu a cerut ca socialiștii să anuleze legea.

Citește și: Igor Dodon va merge în Federația Rusă pentru a discuta cu cetățenii

loading...

Comments are closed.