DECRET PREZIDENȚIAL // Ziua de 24 iunie a fost declarată zi de doliu național, în legătură cu funeraliile scriitorului Spiridon Vangheli

Ieri, 21 iunie, Spiridon Vangheli s-a stins din viață, iar șefa statului a transmis condoleanțe familiei renumitului scriitor.

„Spiridon Vangheli, scriitorul care întreaga sa viață a făcut literatură mare pentru cei mici, a părăsit Coliba Albastră a copilăriei și a plecat la cele veșnice. Am rămas fără Tatăl lui Guguță, însă îi vom avea mereu pe Guguță și pe ceilalți eroi creați de maestru care ne-a adus în literatura universală.

Spiridon Vangheli a dus faima Moldovei pe toate meridianele. Guguță a fost mai mult decât un personaj literar. Ochii lui Guguță au văzut lumea așa cum trebuie să fie ea – sinceră, frumoasă și omenoasă. Încercăm să regăsim întreaga noastră viață bunătatea și blândețea lumii lui Guguță”, a declarat Sandu.

În semn de tristețe și pentru a-i aduce un omagiu lui Spiridon Vangheli, ziua de 24 iunie, când vor avea loc funeraliile, a fost decretată zi de doliu național. Conform decretului semnat de Maia Sandu, luni, 24 iunie 2024, în toate localitățile republicii, precum şi în misiunile diplomatice şi consulare ale Republicii Moldova de peste hotare va fi arborat în bernă Drapelul de Stat al Republicii Moldova și la ora 12.00 se va cinsti memoria scriitorului, prin păstrarea unui moment de reculegere.

Furnizorul public național de servicii media Compania „Teleradio-Moldova” va difuza programe, din arhiva companiei, despre viața și opera lui Spiridon Vangheli.

De asemenea, în această zi se recomandă ca autoritățile publice, întreprinderile şi organizațiile să renunțe la desfășurarea acțiunilor distractive de masă, iar instituțiile mass-media să țină cont de specificul acestei zile la editarea publicațiilor şi la formarea programelor.

Necrologul publicat pe pagina web oficială a Președinției poate fi citit aici.

Total
0
Shares
Total
0
Share