Până la începutul săptămânii curente, 810 familii și tineri necăsătoriți și-au procurat apartamente și case prin intermediul Programului „Prima Casă”. Doar în ultimele două săptămâni, peste 70 de cetățeni au accesat credite prin intermediul programului, informează Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM).
Potrivit sursei citate, 92 de împrumuturi au fost perfectate în cadrul programului „Prima Casă 2”, iar 170 – în cadrul programului „Prima Casă 3”. Dintre cei 810 beneficiari, 586 sunt familii tinere, iar 224 – tineri necăsătoriți.
Suprafața medie a locuințelor procurate prin intermediul Programului este de 59,57 de metri pătrați, iar valoarea medie a acestora – de 552 de mii de lei. Suma totală a garanțiilor active este de peste 190 de milioane de lei, iar cea a creditelor acordate de către bănci – de peste 380 de milioane de lei.
Cele mai multe locuințe procurate prin intermediul Programului „Prima Casă” sunt din municipiul Chișinău – 473, Bălţi – 108, Cahul – 26, Ungheni – 14, Comrat – 8, Ialoveni – 8, Edineț – 7, Criuleni – 6, Drochia – 6, Florești – 6, Fălești – 5, Anenii Noi – 5, Orhei – 5, alte localităţi – 58.
Programul de stat „Prima casă” a fost lansat în data de 26 martie curent. Ulterior, în cadrul proiectului au fost oferite facilități speciale pentru funcționarii publici (Prima Casă 2), iar recent a fost anunțată inițiativa de a crea condiții mai avantajoase pentru familiile care au copii, statul oferind compensații între 10 și 100% din valoarea creditului (Prima Casă 3).