Democratul Sergiu Sîrbu este cercetat penal în cadrul unui dosar redeschis pe timpul Guvernului ACUM

Deputatul democrat Sergiu Sîrbu, vizat într-un dosar în care este bănuit de tentativă de corupere activă, afirmă că totul a început de la un denunț al unui coleg, pe care îl cunoaște de câțiva ani și că „la mijloc ar putea fi o încercare de intimidare în legătură cu activitatea mea profesională”, informează Ziarul de Gardă.

Contactat de ZdG pentru a afla mai multe detalii despre dosar, Sîrbu a menționat că, deocamdată, nu le poate oferi, pentru că a semnat „un angajament de răspundere penală pentru nedivulgarea datelor anchetei”, dar afirmă că într-o zi va vorbi „foarte mult”.

„Știu foarte multă informație: știu aproximativ de unde vine, cine este comanditarul, ce se cere de la mine, metodele utilizate, doar că este devreme să vorbesc despre asta”, a declarat reprezentantul PDM pentru ZdG.

Potrivit acestuia, dosarul este politic și „absolut aberant, care a fost deja în investigații acum vreo patru ani și clasat”. Fiind bănuit că ar fi încercat să ofere mită unui politician, Sîrbu afirmă că el, ca jurist, „având experiență”, nu și-ar putea permite să facă „asemenea acțiuni” și că este „absolut ireală această chestie”.

„Este vorba despre un denunț absolut fals al unui fost coleg, al unui coleg, politician, cu care ne cunoaștem de foarte mulți ani. N-am înțeles din ce cauză a făcut-o. Acel politician ori a fost presat să facă astfel de declarații, ori impus de anumite împrejurări, nu-mi explic, deoarece am comunicat ok și ulterior. (…) În 10 ani am comunicat cu foarte mulți politicieni. Nu știu ce l-a determinat pe acel politician să facă astfel de denunț. Poate a crezut că este o glumă, dar gluma deja a luat o întorsătură destul de serioasă”, a adăugat deputatul.

Sergiu Sîrbu a fost audiat marți, 28 ianuarie, la Procuratura Anticorupție. El este cercetat într-un dosar privind tentativa de corupere activă, care a fost deschis de la solicitarea fostului procuror general interimar, Dumitru Robu, numit procuror-sef interimar pe timpul Guvernului ACUM și la insistența lui Andrei Năstase.

„Eu cunosc cauza, de ce s-a pornit urmărirea penală, dar nu pot face declarații, luând în considerare că nu se află în procedura mea”, ne-a spus procurorul.

Într-un comunicat de presă, PDM aminteşte de principiul „prezumţiei nevinovăţiei” și menționează că „are încredere în corectitudinea activităţii colegului nostru Sergiu Sîrbu şi acest lucru va fi demonstrat cu siguranţă în cadrul unei investigaţii corecte, transparente şi lipsite de ingerinţă politică”.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share