Deocamdată, UE nu o recunoaște pe Evghenia Guțul în funcția de bașcan al Găgăuziei

Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene, a efectuat o vizită în Comrat, însă nu a avut întâlniri de natură politică. În schimb, a vizitat o întreprindere care a beneficiat de finanțare europeană. Mazeiks a subliniat că în prezent nu există un canal de comunicare oficial cu noul bașcan, Evghenia Guțul.

Diplomația europeană va putea demara dialogul odată ce Executivul local va fi confirmat prin votul Adunării Populare și odată ce bașcanul va fi inclus oficial în Guvern. În prezent, se înregistrează numeroase incertitudini, în special cu privire la identitatea pe care Evghenia Guțul o reprezintă: comunitatea găgăuză sau fostul partid „Șor,” condus de o persoană condamnată la 15 ani de închisoare în Moldova și aflată pe lista neagră a Uniunii Europene.

„Consider că trebuie să înțelegem modul în care lucrurile vor evolua. Încă există numeroase aspecte neclare. Biroul bașcanului nu este înființat, iar bașcanul nu a fost încă confirmat ca membru al Guvernului moldovean. Pentru a putea dezvolta un dialog coerent, trebuie să avem o imagine clară cu privire la persoanele și aspectele cu care interacționăm. Totodată, este crucial să identificăm pe cine va reprezenta Evghenia Guțul: poporul găgăuz sau fostul partid “Șor”, condus de o persoană condamnată,” a explicat Janis Mazeiks, Ambasadorul Uniunii Europene.

Pe de altă parte, nu este clar dacă va fi semnat un decret prezidențial de numire a Evgheniei Guțul în calitate de membru al Guvernului, însă, fiind întrebată de Ziarul de Gardă, Maia Sandu a afirmat că va respecta prevederile legale în acest sens.

„Suntem o țară democratică și eu mă conduc de prevederile legale, chiar dacă în cazul alegerilor din UTA Găgăuzia, procesele democratice au fost viciate, iar instituțiile responsabile nu au putut împiedica acest lucru. Recunoaștem aceste deficiențe și vom lucra în continuare pentru ca instituțiile să devină mai puternice și procesele democratice să fie pe deplin respectate. În continuare, vom întreprinde toate măsurile pentru a combate acțiunile de destabilizare a țării și a sancționa persoanele implicate în aceste activități”, a precizat Maia Sandu.

Total
0
Shares
Total
0
Share