Depardieu, acuzat de hărțuire sexuală: procurorii cer un an și jumătate de închisoare cu suspendare și amendă de 20 000 de euro

Procuratura din Franța a solicitat o pedeapsă de un an și jumătate de închisoare cu suspendare pentru actorul Gérard Depardieu, în vârstă de 76 de ani, acuzat de hărțuire sexuală. De asemenea, acuzarea a cerut aplicarea unei amenzi de 20 000 de euro, plata de despăgubiri victimelor, obligarea actorului la consiliere psihologică, înscrierea sa în registrul infractorilor sexuali și interzicerea candidaturii la alegeri pentru o perioadă de doi ani, scrie DW.

Procesul, aflat în desfășurare la Paris, este primul caz de acuzații de hărțuire sexuală împotriva lui Depardieu care ajunge în fața instanței. Dosarul vizează comportamentul actorului pe platourile de filmare ale peliculei Obloanele verzi (Les Volets Verts), în anul 2021.

Două femei – o decorator de 54 de ani și o asistentă de regie în vârstă de 34 de ani – l-au acuzat pe Depardieu că a făcut comentarii indecente și că le-ar fi atins în mod nepotrivit în timpul filmărilor, pipăindu-le sânii, fesele și zona genitală.

Actorul a negat acuzațiile, iar procesul urmează să continue cu audierea martorilor și prezentarea probelor.

Total
0
Shares
Total
0
Share