Departamentul de stat al SUA, miercuri a salutat rezultatele alegerilor parlamentare din Moldova, chiar dacă a recunoscut că unele abateri au existat, solidarizându-se cu mesajul OSCE, se comunică într-un comunicat al instituției, citat de ria.ru
Statele Unite felicită poporul Moldovei, Comisia Electorală Centrală și câștigătorii alegerilor din 24 februarie. Salutăm nota oferită scrutinului de către OSCE precum că acestea ar fi fost echitabile și au respectat drepturile fundamentale ale omului.
Cu toate acestea, „susținem reținerile celor de la OSCE că au existat încălcări precum organizarea transportului pentru alegători care este o modalitate de corupere a acestuia„, se mai spune în comunicat.
Departamentul de Stat al SUA cheamă autoritățile moldovenești să ia în vedere sfaturile OSCE și a Comisiei de la Veneția, dar și recomandările altor organizații internaționale în vederea îmbunătățirii procesului electoral.