Depistat în trafic la volanul unui microbuz, fără permis de conducere și cu două tone de metal uzat fără acte de proveniență

Un moldovean a fost depistat în trafic, la volanul unui microbuz de marfă fără a deține permisul de conducere, dar și cu peste două tone de metal uzat, transportat fără acte de proveniență, transmite Telegraph.md

Pe traseul din regiunea localității Balabani, raionul Taraclia, a fost oprit în trafic un mijloc de transport de model Ford Tranzit, la volanul căruia a fost legitimat un cetățean moldovean 27 de ani.

În timpul verificărilor, tânărul nu a putut prezenta permisul de conducere, invocând că l-a uitat acasă, când a ieșit din grabă cu tot pachetul de documente. Totodată, la controlul fizic al autovehiculului s-a depistat că acesta transportă un lot de peste două tone de metal uzat, pentru care nu deținea nici un document de proveniență.

Conform procedurilor legale și în baza competențelor instituționale, cazul a fost preluat pentru continuarea cercetărilor de către Inspectoratul de Poliție Taraclia.

Citește și: Incendiu la un autoservice din Chișinău. La fața locului au intervenit 5 echipaje ale pompierilor

Total
0
Shares
 
Total
0
Share