Politic

Deputat independent, despre moțiunea de cenzură: „Cu cine-l schimbăm? Mai mult, cu cine-l votăm?”

Pinterest LinkedIn Tumblr

După ce în Parlament a fost înaintată moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu, deputatul independent Alexandru Oleinic, spune că doar printr-un dialog constructiv se va putea îmbunătăți starea lucrurilor, transmite Telegraph.md, cu referire la TV8.md

În același timp, acesta își pune câteva întrebări, care spune el, sunt o problemă și anume dacă se dă jos Guvernul Chicu, „cu cine îl schimbăm și cu cine îl votăm.

„ACUM, câteva minute, a fost înaintată moțiunea de cenzură contra Guvernului Chicu…

Din tot ce s-a citit de la tribuna centrală, cu unele expuneri sunt de acord. Trebuie să recunoaștem – în unele domenii chiar au eșuat… Și sunt necesare schimbări, găsite măsuri de soluționare a problemelor, etc.

Dar ACUM alta este problema – dacă-l dăm jos acest Guvern, cu cine-l schimbăm? Mai mult, cu cine-l votăm?, dacă chiar și semnatarii nu acceptă susținerea unor fracțiuni/grupuri parlamentare…

Dacă toate acestea sunt pentru un PR – este un lucru. Dar dacă dorim să schimbăm ceva – trebuie să ne așezăm și să discutăm, doar printr-un dialog constructiv putem îmbunătăți starea lucrurilor, precum și condițiile de trai al cetățenilor…”, a scris acesta pe pagina sa de Facebook.

Platforma DA a înaintat moțiunea de cenzură împotriva Guvernului Chicu. Documentul a fost semnat de deputații PAS și de deputatul neafiliat Octavian Țîcu.

Potrivit legii, în următoarele 14 săptămâni, Parlamentul este obligat să dezbată moțiunea într-o sesiune extraordinară.

Dacă va aduna cel puțin 51 de voturi, atunci Guvernul este demis. Până la acest moment, au anunțat că vor susține moțiunea deputații Platforma DA, PAS, deputatul neafiliat Octavian Țîcu și deputații grupului parlamentar Pro Moldova.

Citește și: Ex-premier despre moțiunea de cenzură, semnată de PAS și PPDA: „Deocamdată asistăm la SUS PLAHA!”

loading...

Comments are closed.