Deputat PAS: Sergiu Sîrbu și Vladimir Andronachi dăunează grav sănătății copiilor și tinerilor

Deputatul PAS, Radu Marian, a scris într-o postare, că la data de 16 decembrie, cu puțin timp înainte de ședința de seară a comisiei economie, buget, finanțe, Sergiu Sîrbu și Vladimir Andronachi au depus câteva amendamente de modificare a politicii bugetar-fiscale, care n-au vreo legătură cu domeniul bugetar-fiscal. Câteva amendamente se referă și la legea privind controlul tutunului.

„Aceste amendamente au fost depuse atât de târziu, încât nu s-au regăsit nici în sinteza amendamentelor pe care eu am primit-o în acea seară, în timpul ședinței, la ora 21:16.

Mai grave decât problemele de procedură și transparență, sunt pericolul pentru sănătatea publică pe care îl presupun aceste amendamente . La legea privind controlul tutunului, articolul 23 (alineatul 1, litera a), se majorează de la 20mg la 72 mg limita de cantității de nicotină care se poate conține în 1ml de lichid în țigaretele electronice. Asta înseamnă că în Moldova ar putea apărea țigări electronice cu nivel al nicotinei de 3 ori mai mare decât normele naționale și europene admise și vor pune în pericol, la modul cel mai practic, viața copiilor și tinerilor.

Aceste tipuri țigări electronice, cu nivel înalt de nicotină (de ex. JUUL), au creat un mare scandal în SUA. Din 2018 încoace, aproape 70 tineri au murit din cauza bolii pulmonare VAPI (Vaping-associated pulmonary injury), cauzate de aceste dispozitive de fumat electronic. Ca urmare, mai multe state și orașe din SUA au interzis comercializarea acestor produse, iar autoritățile federale au lansat o investigație penală împotriva companiei care comercializează produsele. În prezent, există aproape 60 de procese de judecată în SUA intentate împotriva acestor produse, din cauza daunelor aduse sănătății, deceselor, dependenței create și modului periculos prin care acestea sunt promovate în rândul copiilor. Amintesc că țigările electronice cu nivel atât de mare de tutun sunt interzise în UE.

Un studiu efectuat de GYTS (Global Youth Tobacco Survey) arată că 12,7% dintre elevii din Moldova (16,8% dintre băieți și 8,4% dintre fete) folosesc țigări electronice și sunt cei mai vulnerabili în fața acestor produse dăunătoare care urmează să apară pe piața. Zeci de mii copii supuși unui mare pericol, doar pentru ca acești flăcăi din Parlament să mai facă niște bani.

Și ca să înțelegeți că tupeul acestor indivizi n-are limite, Sîrbu și Andronachi au mai adăugat un amendament prin care elimină restricțiile de promovare în spațiul public pentru aceste dispozitive nocive.

În aceste condiții, solicit imediat Ministerului Sănătății și Agenției Naționale de Sănătate publică să vină cu o poziție cu privire la aceste modificări și să refuze oferirea avizelor sanitare pentru aceste produse.
Vin și cu un apel către părinți. Să fiți vigilenți și să opriți imediat orice încercare a copiilor dvs. de a folosi țigările electronice.

De asta e nevoie de un Parlament normal, pentru ca astfel de decizii criminale să nu mai aibă loc”, a scris deputatul.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share