Fracțiunea PDM a propus invitarea în Parlament a ministrului Economiei și Infrastructurii Drumurilor, Vadim Brânzan, pentru a afla care este motivul opririi reparării drumurilor în localitățile din Moldova.
„În plină vară, când trebuiau date deja în exploatare multe drumuri noi în satele și orașele țării, constatăm faptul că programul „Drumuri Bune 2” nu mai funcționează. De exemplu, în raionul Ungheni, deși a fost identificat constructorul, a fost încheiat contractul și au fost achiziționate toate materialele de construcție a drumurilor bune în sate, lucrările au fost stopate. Fracțiunea PDM a propus invitarea în Parlament a ministrului Economiei și Infrastructurii Drumurilor, Vadim Brânzan, pentru a afla care este motivul opririi reparării drumurilor în localitățile din Moldova”, a comunicat Partidul Democrat pe facebook.
Deputații coaliției PSRM-PAS-PPDA au, însă, alte priorități și nu au susținut propunerea deputaților PDM.