Derek Chauvin, ofiţerul îngenuncheat peste Floyd, replică: „Atunci nu mai vorbi, nu mai ţipa, vorbitul consumă al naibii de mult oxigen”

Fostul ofiţer de poliţie acuzat de moartea lui George Floyd i-a spus acestuia să nu mai strige ca să facă economie de aer, în timp ce stătea cu genunchiul pe gâtul lui, relevă o transcriere a înregistrării realizate de camera video portabilă a poliţistului, făcută publică miercuri, transmit Reuters şi AFP, citate de Agerpres.

Moartea afro-americanului Floyd în timpul arestării sale, la 25 mai la Minneapolis, a generat ample proteste împotriva rasismului şi violenţei poliţiei atât în SUA, cât şi pe plan global, aminteşte Reuters.

„Mamă, te iubesc. Spune-le copiilor mei că îi iubesc. Sunt mort”, spune Floyd pe parcursul celor aproape nouă minute în care poliţistul îl ţintuieşte la pământ, înainte să-şi dea ultima suflare.

Bărbatul de 46 de ani repetă de peste 20 de ori că nu poate să respire, în înregistrarea prezentată miercuri la tribunalul din Minneapolis.

„Nu mai pot. Am claustrofobie. Mă doare stomacul. Mă doare gâtul. Mă doare totul. Vreau apă, ceva, vă rog. Vă rog? Nu pot să respir dle poliţist”, repetă Floyd.

„Mă omori, omule”, mai spune acesta.

Derek Chauvin, ofiţerul îngenuncheat peste Floyd, replică: „Atunci nu mai vorbi, nu mai ţipa, vorbitul consumă al naibii de mult oxigen”.

Chauvin, arestat pe 29 mai, la patru zile după moartea lui Floyd, a pledat „nevinovat” la acuzaţiile de omor. Alţi trei foşti ofiţeri ai poliţiei din Minneapolis au fost la rândul lor acuzaţi de complicitate la crimă.

La un moment dat, unul dintre ofiţeri, Thomas Lane, îl îndeamnă pe Chauvin să-l întoarcă pe Floyd pe o parte, la care Chauvin răspunde: „Nu, rămâne exact unde l-am pus”, potrivit transcrierii, depusă de Lane în încercarea de a obţine abandonarea urmăririlor împotriva sa.

Cei patru poliţişti destituiţi a doua zi după moartea lui Floyd riscă până la 40 de ani de închisoare. Floyd fusese arestat pentru că ar fi încercat să plaseze o bancnotă de 20 de dolari falsificată.

Citește și: România raportează astăzi alte 614 cazuri noi de infectare cu noul coronavirus

 

Total
0
Shares
 
Total
0
Share