Descoperire uluitoare: Testul care îţi spune în 20 de minute dacă ai anticorpi sau nu noul coronavirus

Cercetătorii de la Oxford au reuşit o descoperire importantă: testul care îţi spune în 20 de minute dacă ai anticorpi sau nu noul coronavirus.

Cine este imun poate să se întoarcă la muncă şi să socializeze ca şi până acum. E un test vital pentru salvarea economiei, astfel că guvernul britanic a comandat deja 50 de milioane de teste ce vor fi gata în lunile de vară, începând cu luna iunie. O trusă costă 10 lire, iar testul se face printr-o mică înţepătură care preia o picătură de sânge.

Noul test a fost dezvoltat de cercetători de top de la Oxford, scrie Daily Mail, în colaborare cu o firmă susţinută de guverul britanic, Rapid Testing Consortium.

Este ca un test de sarcină, aparatul preia o picătură de sânge cu o mică înţepătură, iar dacă după 20 de minute apar două linii, cel care face testul ştie că are anticoropi pentru COVID-19. O linie înseamnă că persoana este fie vulnerabilă la noul coronavirus, fie că testul a eşuat.

Planul britanicilor este ca utilizatorul să facă o poză la rezultatul testului şi să o trimită la o unitate centrală, unde va fi introdusă într-o bază de date.

Britanicii vor să producă 1 milion de teste pe săptămână până în vară, iar de anul viitor să ajungă la 50 de milioane de teste cu capacitatea de producţie.

Lord Bethell, Ministrul Sănătăţii din Marea Britanie spune că este mândru de realizarea britainicilor. “E o poveste grozavă despre cum producătorii se ridică la provocarea COVID, sunt încrezător că acest produs va avea un impact în bătălia împotriva acestei boli teribile”.

Există însă şi scepticism legat de capacitatea britanicilor de a produce atâtea teste de imunitate. Ei nu au reuşit nici acum să ajungă la 100.000 de teste pe zi pentru coronavirus, iar cele produse pentru muncitorii esenţiali au fost epuizate în doar 15 minute.

Marea Britanie e grav afectată de coronavirus. Sunt aproape 150.000 de persoane infectate, iar 20.000 de oameni au murit.

Citește și: Școlile din România nu se mai deschid în acest an școlar: Cum vor fi susținute examenele naționale

Total
0
Shares
 
Total
0
Share