Starea de sănătate a actorului Florin Piersic, supus joi unei intervenţii pentru scoaterea unei proteze de genunchi care i-a provocat o infecţie severă, este uşor îmbunătăţită. ”Este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, anunţă vineri reprezentanţii Spitalului ”Foişor” din Capitală, unde Piersic este internat. Aceştia precizează că, după operaţie, perioada critică este de 72 de ore, informează news.ro
”În urma evaluării din această dimineaţă, s-a constatat că starea de sănătate a domnului Florin Piersic este uşor îmbunătăţită, cu o evoluţie lent favorabilă. În prima zi postoperator, parametrii biologici legaţi de inflamaţie s-au ameliorat, pacientul este afebril, cooperant, se alimentează şi bea lichide singur”, transmit reprezentanţii unităţii sanitare.
Aceştia precizează că perioada critică postoperatorie este de 72 de ore.
Florin Piersic, în vârstă de 88 de ani, a fost transferat joi la Spitalul ”Foişor”, unde i-a fost scoasă proteza de la genunchi, considerată sursa principală a infecţiei grave care a determinat internarea acestuia la Spitalul Militar din Cluj, în urmă cu câteva zile, ulterior, el fiind trasferat la Institutul Inimii din Cluj Napoca, apoi la Institul Matei Balş din Capitală.
”În urma investigaţiilor efectuate la spitalul nostru, având în vedere starea gravă a pacientului Florin Piersic, s-a constituit o echipă compusă din medici ortopezi, ATI, infectionişti şi medic cardiolog şi s-a decis efectuarea intervenţiei chirurgicale în regim de urgenţă. A fost extrasă proteza de genunchi, s-a practicat asanare extinsă şi implantarea unei proteze tip spacer cu caracter temporar, purtătoare de antibiotic. În prezent pacientul se află în secţia ATI, în stare stabilă”, se arată într-un comunicat de presă transmis, joi seară, şi semnat de managerul interimar al Spitalului Foişor, as. univ. dr. Şerban Dragosloveanu.