Parlamentul a fost scena unor dezbateri aprinse și chiar a unui scandal miercuri, la examinarea proiectului de lege privind votul prin corespondență.
Opoziția a acuzat vehement guvernarea PAS de intenții frauduloase, prin proiectul de lege privind votul prin corespondență, în timp ce majoritatea a pledat pentru proiect.
Sistemul propus prevede înregistrarea prealabilă a alegătorilor, urmată de trimiterea unui colet electoral cu buletine de vot și instrucțiuni. Opoziția a criticat dur proiectul, considerând că este insuficient pregătit și prezintă riscuri majore de fraudă.
Acuzațiile s-au intensificat, generând un schimb de replici acide între deputați.
Autorii proiectului de lege susțin că modelul propus este utilizat cu succes în peste 50 de state.
Deși deputații PAS afirmă că preconizează modificări la proiect între prima și a doua lectură, tensiunile rămân ridicat.
Vadim Fotescu, deputat neafiliat: ”Acum, de la tribuna Parlamentului, aveţi tupeul să ne spuneţi că l-aţi pregătit timp de un an. Niciun fel de pregătiri noi nu am văzut! Gălăgie. Închide gura! Închide gura! Colegi, vă rog! Liniştiţi-vă colegii!”.
Diana Caraman, deputat BCS: ”Noi foarte bine înțelegem de ce ați ales tocmai SUA şi Canada. Nu aveți încrederea cetățenilor, nu aveți nicio șansă să câștigați şi nu v-a rămas decât opțiunea să falsificați alegerile”..
Vitalie Gavruc, deputat PAS: ”Suntem deschiși pentru lectura 2 aşa încât să încercam să lărgim numărul de ţări”.
Vasile Bolea, deputat neafiliat: ”Iată dvs. acum propuneți ca să expedia mai multe plicuri cu 1 sau mai mult buletine de vot şi eu cred că lumea inventivă uşor va organiza acest carusel. O tehnologie electorală privind denaturarea votului, se realizează foarte simplu atunci când iti trebuie un buletin de vot să iasă de la secţia de votare şi tu organizez caruselul acesta”.
Alexandru Postică, vicepreşedinte CEC: „Fiecare buletin este marcat cu circumscripția şi secția de votare, respectiv este imposibil de a aduce prin carusel să-l duci la altă secţie de votare şi de alt model. Buletinele de vot pentru votul din coresponsdenţă vor fi diferite ca culoare decât cele din secțiile de votare obişnuite”.
Adrian Albu, deputat BCS: ”El se răzgândește sau nu găsește scrisorile in cauză şi dorește să o facă clasic. Dacă da, aţi preconizat bani şi pentru această posibilitate sau doar pentru scrisori. Suntem foarte curioşi”.
Igor Grosu, preşedintele Parlamentului: ”În cazul in care omul se răzgândește şi nu vrea să vteze cu plicul, el se duce la cea mai proximă secție, care vrea el, şi votează clasic, cum spunelţi dvs., ca un iubitor de clasică. Şi secția aia de votare oricum e bugetată să existe. Iar buletinul de vot din plic se anulează”.