Diamond Princess, primele jertfe: Doi pasageri de pe nava, au murit din cauza coronavirusului

Ministrul sănătății din Japonia a confirmat, joi, că doi pasageri de pe nava de croazieră Diamond Princess au murit din cauza noului tip de coronavirus apărut în China, anunță CNN.

Ambii pacienți erau trecuți de 80 de ani, dar deocamdată nu au fost dezvăluite identitățile lor și nici naționalitate.

Vestea intervine în condițiile în care pasagerii de pe nava de croazieră – care s-a aflat în carantină din data de 4 februarie – au primit permisiunea să părăsească vasul.

În total, au fost depistate 624 de cazuri de infecții cu coronavirus la bordul navei, unde se aflau circa 3.700 de persoane. Printre aceste persoane infectate, sunt și doi români.

Ministerul Afacerilor Externe a anunțat, miercuri, că un al doilea caz de infectare cu noul coronavirus a fost confirmat la un cetățean român, membru al echipajului pe vasul de croazieră Diamond Princess.

„Ambasada României la Tokyo a fost notificată de către MAE nipon cu privire la confirmarea unui al doilea caz de infectare cu coronavirus a unui cetățean român, membru al echipajului de pe vasul de croazieră Diamond Princess. Misiunea diplomatică este în contact cu cetățeanul român care a fost transferat la o unitate medicală din Tokyo, care a transmis misiunii diplomatice în cursul zilei de astăzi, 19 februarie, că se simte bine și nu manifestă simptome”, se arată în comunicatul MAE.

Citește și: Un premier a fost acuzat că și-a ucis soția. Ce riscă acesta

Total
0
Shares
Total
0
Share