Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare (MAIA) anunță că noul Cod Funciar al Republicii Moldova va intra în vigoare în 1 aprilie 2025, după ce Parlamentul a modificat termenul de aplicare, care inițial era stabilit pentru 7 martie 2025.
Conform unui comunicat al MAIA, prin Legea nr. 30/2025 privind modificarea Codului funciar, Parlamentul a reglementat schimbarea datei intrării în vigoare a acestuia, prevăzută inițial pentru 7 martie 2025.
Printre principalele modificări aduse de noul Cod Funciar, se numără simplificarea procedurilor pentru vânzarea-cumpărarea terenurilor agricole mici, cu plantații multianuale și o suprafață de până la 0,25 hectare, unde nu va mai fi necesară autentificarea notarială, ci doar un act confirmativ emis de autoritatea publică locală.
În ceea ce privește exproprierea terenurilor, despăgubirea va fi echivalentă cu valoarea de piață a bunului expropriat. De asemenea, pentru arendarea terenurilor care sunt proprietatea statului, vor fi organizate licitații publice.
Un alt punct important este faptul că consiliile locale vor putea decide clasarea terenurilor irigate sau desecate în categoria celor neirigate, iar lucrările de întreținere a pășunilor și fânețelor vor fi permise din sumele achitate anual de arendași, sub monitorizarea autorităților locale.
Aceste modificări vor aduce o mai mare transparență și eficiență în administrarea terenurilor agricole, conform celor anunțate de Ministerul Agriculturii și Industriei Alimentare.