Începând cu 1 noiembrie, lista medicamentelor compensate din fondurile de asigurare obligatorie de asistență medicală va fi completată cu Acidum ibandronicum, un preparat destinat tratamentului osteoporozei la femei.
Medicamentul va fi disponibil atât sub formă de comprimate filmate, cât și ca soluție injectabilă, fiind parțial compensat.
Potrivit Companiei Naționale de Asigurări în Medicină, aproximativ 5 000 de paciente vor beneficia anual de acest tratament, pentru care vor fi alocate peste 6 milioane de lei din fondurile AOAM.
Extinderea listei medicamentelor compensate a fost decisă de Consiliul pentru medicamente compensate, cu scopul de a spori accesul pacientelor la terapii moderne și eficiente împotriva osteoporozei.
 
			 
						