Din 1 septembrie 2025 moldovenii care au muncit legal în Italia vor putea solicita pensie pentru anii lucrați acolo

Începând cu 1 septembrie 2025, intră în vigoare Acordul bilateral de securitate socială dintre Republica Moldova și Italia, semnat la Roma în octombrie 2024. Documentul permite recunoașterea și cumularea stagiilor de cotizare din ambele state, oferind posibilitatea cetățenilor moldoveni care au muncit legal în Italia să beneficieze de pensie pentru anii lucrați acolo.

Cum funcționează:

Perioadele de cotizare realizate în Moldova și Italia vor fi adunate.

Fiecare stat va calcula pensia proporțional cu anii lucrați pe teritoriul său.

Pensia se va plăti în euro sau lei, în funcție de contul bancar indicat.

Exemplu: un cetățean cu 11 ani lucrați în Moldova și 10 ani în Italia va putea beneficia de pensie pentru 21 de ani cumulați.

Condiții:

Munca trebuie să fi fost legală, cu contribuțiile achitate.

Este necesar un stagiu minim de 15 ani (cumulați) pentru a obține pensia.

Cererile se depun gratuit la CNAS în Moldova sau la Institutul de Asigurări Sociale din Italia.

Elena Țăbârnă, directoarea generală a CNAS, a subliniat că acordul este unul deosebit de benefic, mai ales pentru că diaspora cea mai numeroasă a Republicii Moldova se află în Italia și Franța.

 

Total
0
Shares
Total
0
Share