Din banii SUA va fi construită stația de pompieri și salvatori de la Anenii Noi

Stația de pompieri și salvatori

Biroul de cooperare militară a ambasadei SUA în Republica Moldova va finanța în proporție de 90% construcția stației de pompieri și salvatori din orașul Anenii Noi. Un demers în acest sens a fost transmis în adresa consiliului raional Anenii Noi, informează PROVINCIAL.

Astfel, 90% din suma totală de 500 mii de dolari vor fi acoperite de partenerii americani, iar 10% – conform solicitării ambasadei americane vor fi acoperite din bugetul raional. 

Clădirea veche, care datează de zeci de ani, și care a suferit câteva renovări neconforme, va fi demolată, iar în locul ei, în 2 ani, va răsări o construcție nouă și modernă, se menționează într-un comunicat al Consiliului raional Anenii Noi. 

Decizia de demolare și construcție de la zero a fost luată de parte americană pentru a asigura calitatea lucrărilor și durabilitatea construcției. Lucrările vor începe în 2020, iar consiliul raional va interveni cu cota de 10% abia în 2021. În ultimul an de lucrări și Inspectoratul General pentru Situații de Urgență va aloca sume importante pentru lucrări de finalizare.

Asemenea proiecte au mai fost derulate la Basarabeasca, Comrat, Edineț, Soroca, Bălți, Taraclia, Cahul, Căușeni, etc. De menționat că, la Ungheni este în curs de reconstrucție noua remiză de pompieri.

Citește și: Pacoste pentru un fermier din raionul Orhei. Un incendiu i-a omorât peste 7400 de pui

Total
0
Shares
 
Total
0
Share