Traficul pe Aeroportul Internațional Chișinău a crescut semnificativ în sezonul estival, atingând în luna iunie un total de 620 675 pasageri, cu 39,7% mai mult față de aceeași perioadă a anului trecut.
Administrația aeroportului îi îndeamnă pe călători să se prezinte cu cel puțin 3 ore înainte de zbor, pentru a parcurge în siguranță toate etapele procedurale, în contextul aglomerației crescute.
Pasagerii sunt sfătuiți să respecte regulile de securitate – precum limitarea lichidelor la 100 ml per recipient, plasate într-o pungă de maximum 1 litru – și să evite obiectele interzise, cum ar fi cuțitele și brichetele. De asemenea, trebuie scoase din bagajul de mână dispozitivele electronice, precum laptopurile sau tabletele.
Reprezentanții aeroportului subliniază importanța prezentării documentelor de călătorie valabile și a unui comportament cooperant, pentru eficientizarea controlului de securitate.