Prețurile la benzină și motorină nu mai contenesc să crească în Republica Moldova. Unele stații PECO au afișat astăzi o nouă majororare de preț, a doua în doar o săptămână.
Astfel, după ce săptămâna trecută carburanții se scumpiseră, în medie, cu 0,4 – 0,6 lei, astăzi unele rețele de benzinării au majorat din nou prețurile.
Un litru de benzină standard 95 a ajuns să coste 18,25 lei, prețul majorându-se, în medie, cu 60 de bani. Motorina s-a scumpit cu 50 de bani, costând în prezent 15,55 lei în medie. GPL-ul s-a scumpit cu 65 de bani.
Este a 4-a majorare semnificativă a prețurilor carburanților în ultimele 2 luni. Astfel, în această perioadă benzina s-a scumpit cu aproape 3 lei pentru un litru (19,5%), iar motorina cu 2,5 lei (19,2%).
sursa: Cotidianul.md
Citește și: FOTO // La Rezina activează o salină deschisă cu susţinerea UE