Fermierii din Republica Moldova susțin că în acest an au rămas în stocuri peste 120 de mii de tone de mere, dar și cantități mici de struguri.
Aceste fructe agricultorii nu au reușit să le exporte din cauza războiului din Ucraina.
Directorul Asociației Producătorilor și Exportatorilor de Fructe „Moldova Fruct”, Iurie Fală, a declarat în cadrul Platformei de dialog Pro-Business că deși există și alte trasee pentru a exporta marfa, aceste țări au dublat prețul de transport.
„Traseul care trebuie să-l traversăm: România, Ungaria, Slovacia, Polonia, Belarus a scumpit practic de două ori și ceva costurile de transport pentru a exporta această cantitate de fructe proaspete și ne-am pomenit că fluxurile de mărfuri trebuie să traverseze doar frontiera Republicii Moldova cu România, unde numărul de camioane a crescut esențial„, a spus Fală.
În aceste condiții, agricultorii îi cer Guvernului, dar și donatorilor externi, un suport financiar.
„O bună parte din recolta depozitată nu o vom putea exporta și cerem sprijin din partea Guvernului, ca împreună cu partenerii de dezvoltare și donatori să identifice un fond pentru a sprijin cu cel puțin 2 lei la kg pentru fructele pe care vom fi nevoiți să le ducem la procesare„, a mai adăugat Iurie Fală.