Directorul AIC va fi convocat de Vladimir Bolea pentru a oferi explicații privind CARACATIȚA GALBENĂ din aviație

Ministrul Infrastructurii, Vladimir Bolea, urmează să le ceară socoteală persoanelor vizate de dezvăluirile din presă cu privire la posibilele conflicte de interese de la aeroport. El a declarat, într-o emisiune la Jurnal TV, că l-a întrebat pe secretarul de stat al Ministerului Infrastructurii, Mircea Păscăluță, dacă ar avea rude instalate în funcții la aeroport, iar acesta ar fi dezmințit informația. Cât despre celelalte persoane vizate, inclusiv șeful interimar al aeroportului, Sergiu Spoială, Bolea a spus că așteaptă explicații.

CARACATIȚA GALBENĂ din aviație: bani, cumătri, verișori, activiști de partid // Reacțiile AIC, AAC și Andrei Spînu

„Mi-au trimis și mie această postare. L-am întrebat pe domnul Păscăluță și mi-a spus că nu are absolut niciun verișor din ceea ce scrie acolo. Pe toți ceilalți urmează să-i întreb. Să vină domul Spoială, să-l întreb și pe el despre celelalte rude și neamuri, să vedem. Accesul la informație este rapid, dar trebuie să fii foarte atent, să lucrezi cinstit și corect și atunci nu ai nicio emoție, în ciuda faptului că sunt o mulțime de minciuni în stângă și-n dreapta. Dar în realitate fiecare lucru trebuie verificat și controlat, trebuie trecut prin prisma corectitudinii. Evident că o sa cer de la domnul Spoială să îmi spună care este legătura lui cu toate celelalte persoane. Într-un final, pe pagina aeroportului trebuie să apară o dezmințire a acestui lucru. Cât timp nu există o dezmințire, această informație este luată ca atare”, a declarat Vladimir Bolea.

Amintim că, săptămâna trecută, bloggerul Eugen Luchianiuc a publicat o investigație care arată că mai multe persoane cu funcții de răspundere în stat și-au instalat în funcții la aeroport și la Autoritatea Aeronautică Civilă rude, verișori și prieteni. Potrivit investigației, Aeroportul Internațional Chișinău pare să fi devenit o adevărată spălătorie de bani, condusă de oameni conectați la sistemul de stat, care controlează o bună parte din achiziții, își împart funcții între ei, iar principiile de care se conduc sunt departe de cele bazate pe profesionalism și meritocrație. Potrivit lui Eugeniu Luchianiuc, în centrul acestei structuri s-ar afla nimeni altul decât „oaia neagră” din PAS-ul galben, scos pe tușă de partidul de guvernare, dar lăsat în continuare să aibă acces la borcanul cu miere. Este vorba de #andreispînu, care este secondat de un grup de apropiați, colegi de școală între ei din Florești”, mai scrie bloggerul pe blogul său.

Total
0
Shares
Total
0
Share