Din 2025 cetățenii Republicii Moldova ar putea călători cu buletinul în țările din Uniunea Europeană, a declarat directorul Agenției Servicii Publice (ASP), Mircea Eșanu, în emisiunea „La 360 de grade” de la Radio Moldova. Potrivit acestuia, din luna martie a anului viitor, actele de identitate vor fi îmbunătățite, scrie Radiomoldova.md
„Sperăm din anul viitor să emitem, dar nu mai târziu de martie 2025, să venim cu un nou buletin de identitate, cartea de identitate a cetățeanului, care va corespunde întru tot cerințelor europene. Ele vor avea și un purtător de informații. Marele avantaj al noilor cărți de identitate, buletine de identitate, cu timpul, ele vor fi suficiente pentru a călători inclusiv în Uniunea Europeană. Exact același lucru este valabil și în cazul, de exemplu al Ucrainei, cu care doi ani în urmă a fost semnat un protocol prin care pot trece frontiera cei cu buletine biometrice”, a declarat Mircea Eșanu.
Amintim că ultima data Guvernul a modificat buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare ale vehiculelor în 2015. Astfel cetățenii care și-au perfectat acte ulterior au beneficiat de modele noi de documente. Această modernizare se încadrează în cerințele standardelor și directivelor europene.