Politic

Discursul lui Igor Dodon la Congresul PSRM

Pinterest LinkedIn Tumblr

”Mai întâi te ignoră, apoi râd de tine, apoi se luptă cu tine și apoi tu învingi”.

(Mahatma Gandhi, politician și persoană publică)

2011 – 2014. Consolidarea PSRM ca principală forță de stânga.

„Mai întâi, ei (oponenții noștri politici) ne ignorau”

Exact acum 10 ani, la 18 decembrie 2011, noi am dat startul proiectului nostru politic, căruia i-a fost sortit să ocupe un loc important în istoria nu doar a Moldovei, dar și în spațiul fostei Uniuni Sovietice și al Europei de Est. În acea perioadă, urmărind omnipotența “alianțelor pentru Integrare Europeană”, prădarea țării, sărăcia și disperarea oamenilor, încercările nereușite ale forțelor de stânga de a schimba acest regim, mulți spuneau: așa ceva nu mai poate continua. Noi știam că oamenii împărtășesc anumite viziuni, au nevoie de un nou program susținut prin fapte concrete.

„Jos Alianța!” – această lozincă era folosită acum 10 ani de o mare parte a societății noastre. Dar nu era suficient doar de o lozincă. Noi am devenit forța care a propus un program de unificare a societății și de dezvoltare a țării.

Ne-am pronunțat ferm în apărarea statalității și a identității moldovenești, în opoziție cu unionismul, pentru reîntoarcerea în programul școlar a disciplinei „Istoria Moldovei”. Începând cu primele noastre acțiuni, noi am folosit drapelul istoric al Țării Moldovei și continuăm să-l folosim și în prezent.

Noi suntem unicul partid care, pentru prima dată în 10 ani de la eșuarea semnării „Memorandumului Kozak”, a elaborat, în anul 2013, un plan detaliat de reglementare a conflictului transnistrean, în interesele locuitorilor de pe ambele maluri ale Nistrului. Alături de noi, la elaborarea acestui plan au lucrat și experți din Transnistria. Proiectul respectiv era o viziune generală a modului în care ar trebui să arate statul nostru comun de pe ambele maluri ale Nistrului.

Noi suntem partidul care a promovat deschis sloganul „Pentru o Moldovă alături de Rusia puternică!”. Deja atunci, în anii 2013 – 2014, noi ne-am exprimat convingerea că fără o politică externă echilibrată, fără ajutorul și sprijinul Rusiei, economia noastră nu va putea să se dezvolte cu succes. Și actuala criză a gazelor naturale a confirmat pe deplin previziunile noastre.

Noi am fost partidul care s-a declarat deschis împotriva semnării Acordului de Asociere cu Uniunea Europeană, am organizat zeci de acțiuni împotriva acestui acord, inclusiv în vara anului 2014, la Bruxelles, lângă sediul Comisiei Europene. Astăzi, când, guvernul împiedică adoptarea legii care prevede ca 50% din rafturile magazinelor să fie completate cu mărfuri autohtone, făcând referire la Acordul de Asociere, toți producătorii agricoli înțeleg că noi avem dreptate.

Noi am pledat pentru apărarea memoriei noastre istorice. Am declarat că pentru noi, Partidul Socialiștilor, 9 Mai rămâne a fi o sărbătoare sfântă – Ziua Victoriei în Marele Război pentru Apărarea Patriei și nu „ziua Europei”, așa cum și-ar dori cineva. La 24 august 2014, de ziua aniversării Operațiunii Iași-Chișinău, am organizat un Marș grandios al memoriei, care s-a desfășurat sub o ploaie torențială. Începând cu această zi, noi organizăm în fiecare an și vom organiza marșuri ale memoriei urmașilor eroilor învingători, în semn de recunoștință față de eroismul taților, bunicilor și străbunicilor noștri.

Noi ne-am declarat pentru apărarea Ortodoxiei și a valorilor tradiționale, împotriva unor norme și standarde impuse din exterior, care subminează fundamentul multisecular al poporului nostru. Ne-am declarat pentru interzicerea organizării în țara noastră a show-rilor rușinoase numite „parade gay” sau „marșuri ale mândriei”.

Am organizat sute de acțiuni de protest – lângă Guvern, Parlament, Președinție, Banca Națională, lângă sediile judecătoriilor. Am lansat un program de transformări la care au lucrat cei mai buni specialiști din domeniul economic – Elena Gorelova, Vladimir Golovatiuk și alții. Și oamenii ne-au crezut.

În luna decembrie 2014, PSRM a devenit cea mai mare fracțiune din parlament și cea mai importantă forță de stânga din Moldova.

2014 – 2016. Cel mai mare partid parlamentar. Primul protest național.
„…apoi au râs de noi”

Aceasta a fost prima noastră experiență în calitate de cel mai mare partid politic din țară. Am obținut, pe cale legală, cea mai mare fracțiune în parlament. Nu am cumpărat și nu am atras pe nimeni în fracțiunea noastră, așa cum o făcea Plahotniuc. Pentru prima dată s-au evidențiat deputații noștri tineri: Vlad Bătrîncea, Bogdan Țîrdea, Vasile Bolea, Grigore Novac, Vladimir Odnostalco și mulți alți colegi de-ai noștri. Deputații PSRM au acumulat o experiență extraordinară muncind  în comisiile parlamentare, rostind discursuri de la tribuna parlamentului, organizând întâlniri cu alegătorii. Multe dintre proiectele de lege propuse de noi erau înaintate ulterior de guvernul de atunci în calitate de inițiative proprii.

Fracțiunea Partidului Socialiștilor din Parlamentul Moldovei a obținut și recunoaștere internațională. În luna ianuarie 2015, fracțiunea PSRM în componență deplină a fost primită în Duma de Stat a Federației Ruse. Tot acolo, în Duma de Stat a Federației Ruse, s-a desfășurat ședința comună a fracțiunilor PSRM și „Spravedlivaia Rossia”.

Rezultatul obținute în alegerile parlamentare ne-a motivat să participăm cu succes la alegerile regionale și cele locale.

În anul 2015, Irina Vlah a fost aleasă în calitate de Bașcan al Autonomiei Găgăuze, cu susținerea activă și nemijlocită a PSRM. Reamintim că anume la sediul PSRM, Irina Vlah a declarat în cadrul unui briefing despre intenția sa de a participa la alegerile bașcanului Găgăuziei.

În vara anului 2015, în Moldova s-au desfășurat alegerile locale. Pentru prima dată, Partidul Socialiștilor a obținut cea mai mare fracțiune în Consiliul Municipal Chișinău și a devenit cea mai importantă formațiune politică din capitala țării. Pe parcursul a patru ani, fracțiunea PSRM în Consiliul Municipal Chișinău a fost condusă de actualul primar general al capitalei, Ion Ceban.

Pentru prima dată în istoria formațiunii noastre, 52 de reprezentanți ai Partidului Socialiștilor au devenit primari ai localităților din țară, precum și președinți în 3 centre raionale.

PSRM este partidul care a criticat mereu regimul oligarhic. Reprezentanții noștri n-au făcut alianțe cu partidele lui Plahotniuc și Filat. Iar în luna septembrie 2015, PSRM a devenit forța de bază în campania de proteste anti-oligarhice. În termeni record, noi am instalat lângă clădirea Parlamentului un orășel de corturi protestatar – „Orășelul Victoriei”, care s-a menținut în centrul Chișinăului timp de aproape un an. Toți au înțeles că regimul criminal oligarhic, care s-a instaurat în Moldova după 7 aprilie 2009 – anume acel regim care în Occident era numit „istorie de succes” – își trăiește ultimele zile.

În conformitate cu programul și valorile sale, PSRM a apărat în mod consecvent principiile suveranității și neutralității Moldovei, consfințite în Legea Supremă a țării. În luna martie 2016, noi am susținut adoptarea Declarației cu privire la inviolabilitatea suveranității, independenței și neutralității permanente a Republicii Moldova, care a fost adoptată cu votul a 62 de deputați ai Parlamentului țării.

Deși n-am reușit cu orășelul nostru de corturi să rezolvăm problema principală – demontarea regimului oligarhic, acesta ne-a ajutat să forțăm regimul de la guvernare să facă concesii semnificative. În primul rând, este vorba despre alegerile directe ale Președintelui țării, la care candidatul PDM, aflat la guvernare, nu avea șanse să câștige.

Alegerile prezidențiale au fost organizate în Moldova pentru prima dată în ultimii 20 de ani. Noi ne-am inclus în această luptă și am câștigat alegerile. Fiind înaintat  de către Partidul Socialiștilor, am devenit cel de-al cincilea Președinte al țării noastre. Și aceasta nu a fost victoria mea personală, ci victoria noastră comună – a Partidului Socialiștilor din Republica Moldova.

2016 – iunie 2019. PSRM deține cea mai înaltă poziție în stat – funcția de Președinte al Republicii Moldova, dar suntem în opoziție.

„… apoi se luptă cu tine…”

Aceasta a fost o perioadă foarte dificilă pentru noi. După ce am câștigat alegerile prezidențiale, ne-am asumat responsabilitatea pentru țară. Deținând funcția supremă în stat, noi nu controlam Guvernul, nu aveam pârghii reale de a exercita puterea în țară. Dar în conștiința alegătorilor noștri, responsabilitatea pentru tot ceea ce se întâmpla în țară îmi revenea mie și Partidului Socialiștilor.

Așa cum am promis, prima mea vizită în calitate de Președinte al Republicii Moldova am efectuat-o în Rusia. Aveam un obiectiv major – îmbunătățirea relațiilor cu principalul nostru partener strategic, Federația Rusă. Și noi am realizat acest lucru!

Exporturile unui șir de mărfuri în Rusia au crescut de cel puțin șase ori. Anularea taxelor vamale pentru mărfurile noastre pe piața rusă ne-au permis să economisim sute de milioane de dolari. Sute de companii din Moldova au obținut posibilitatea de a-și exporta pe piața rusă fructele, legumele și produsele vinicole. Sute de mii de cetățeni de-ai noștri au beneficiat de amnistia migrațională, care a fost posibilă  datorită înțelegerilor dintre președinții RM și FR.

Unul dintre obiectivele programului nostru a fost apropierea de Uniunea Economică Eurasiatică. În luna aprilie 2017, împreună cu Președintele Colegiului Comisiei Economice Eurasiatice, Tigran Sargsyan, am semnat Memorandumul de cooperare dintre Republica Moldova și Comisia Economică Eurasiatică. În același an, noi am depus cerere pentru a obține statutul de observator pe lângă UEEA. Pentru prima dată, eu am participat la ședința Consiliului Economic Suprem Eurasiatic de la Bișkek. Iar la 14 mai 2018, la Soci, toți cei 5 șefi ai Uniunii Economice Eurasiatice au susținut cererea noastră. Republica Moldova a devenit prima țară care a obținut statutul de observator pe lângă UEEA. Ulterior, și Uzbekistan și Cuba au urmat exemplul nostru și au devenit observatori pe lângă UEEA.

Noi am promis alegătorilor că vom apăra memoria noastră istorică despre Marele Război pentru Apărarea Patriei, care unește toate popoarele fostei Uniuni Sovietice. Marșurile Memoriei, pe care le organizăm  cu regularitate de Ziua Victoriei, au început să se desfășoare sub egida și cu participarea Șefului statului. La 9 Mai 2017, în calitate de Președinte al Moldovei, am participat pentru prima dată la Parada Victoriei de la Moscova. Pentru prima dată în ultimele decenii, la Focul Veșnic din Moscova a răsunat imnul de stat al Republicii Moldova. Toată lumea a văzut, cum în acea zi, Președintele Moldovei a fost alături de Președintele Rusiei, pe care noi l-am susținut într-o situație politică externă foarte dificilă pentru Rusia. Iar în anul 2020, la Parada Victoriei de pe Piața Roșie, pentru prima dată după mai mulți ani, militarii Armatei Naționale a Moldovei au mărșăluit sub drapelul țării noastre.

Una dintre sarcinile noastre principale a fost investigarea furtului miliardului din sistemul bancar al țării, de care sunt responsabili și actualii conducători ai Moldovei, care au participat personal la toate etapele cheie ale acestei ”afaceri” a secolului. În primele luni de la preluarea mandatului de Președinte al RM, am venit cu inițiativa de a anula cea mai josnică „lege a miliardului”, potrivit căreia responsabilitatea pentru returnarea banilor furați a fost pusă pe umerii cetățenilor simpli ai țării. Doar 31 de deputați ai Parlamentului au votat pentru această inițiativă. Pentru prima dată, a fost lansat procesul de investigare a furtului miliardului, iar figuranții cheie ai acestei înșelătorii au fost anunțați în căutare internațională. La inițiativa noastră, a fost aprobată legea cu privire la redistribuirea a 50% din veniturile Băncii Naționale la bugetul de stat al țării în calitate de compensare pentru ”Legea miliardului”.

Următorul punct din programul nostru este recunoașterea internațională a neutralității permanente a țării noastre. Începând cu anul 2018, când pe site-ul oficial al Președintelui am publicat un document ce reflectă poziția noastră pe acest subiect, sub conducerea mea a fost inițiată elaborarea Concepției statutului constituțional al neutralității permanente a Republicii Moldova care, în viziunea noastră, trebuie să fie recunoscută la nivel internațional. În scopul promovării Concepției respective, am organizat un șir de întrevederi la nivel înalt – la Moscova, Viena, Washington, Berlin, Paris.

În luna iunie 2018, la inițiativa mea, la Chișinău a fost organizată o conferință internațională dedicată securității și neutralității Moldovei, cu participarea celor mai buni specialiști din domeniul politicii externe, apărării și securității din mai multe țări ale lumii. În luna septembrie 2019, vorbind de la tribuna sesiunii a 74-a a Adunării Generale ONU, am abordat din nou subiectul privind recunoașterea internațională a statutului nostru de neutralitate, subliniind importanța politicii externe echilibrate ca element stabilizator pentru țara noastră.

Le-am promis alegătorilor să apărăm Credința Ortodoxă și valorile tradiționale. În anul 2018, am organizat, în premieră, la Chișinău, Congresul Mondial al Familiei – cel mai de anvergură forum internațional pentru apărarea valorilor tradiționale, unde au participat circa 2000 de personalități marcante din zeci de state ale lumii. Toți invitații au vorbit despre prejudiciul cauzat de ideologia anti-familie, implementată de forțele globaliste.

Le-am promis alegătorilor că vom apăra statalitatea Republicii Moldova și vom lupta împotriva unionismului. Pentru noi a fost crucial anul 2018 – anul centenarului “Unirii”. Cunoșteam despre faptul că atât autoritățile României, cât și unioniștii din țara noastră s-au pregătit pentru acest jubileu. Au făcut totul pentru a repeta “Marea Unire” în acest an centenar. Au desfășurat în satele Moldovei o campanie de adoptare a declarațiilor de susținere a centenarului “Unirii”. A fost o campanie rușinoasă! Noi am zădărnicit acest plan.

În replică, Partidul Socialiștilor, alături de mai multe organizații obștești patriotice, a organizat campania de adoptare a Declarațiilor de susținere a statalității moldovenești. Numărul acestor declarații a fost de două ori mai mare. Independența și suveranitatea Moldovei au fost sprijinite de consiliile locale din peste 300 de localități din țară. În această perioadă, la inițiativa noastră și cu suportul nostru, au fost editate zeci de cărți de Istorie a Moldovei. De asemenea, a fost realizat documentarul în trei episoade „Istoria Moldovei.

După cum am menționat deja, timp de trei ani, până la finele anului 2019, noi n-am controlat Guvernul și n-am putut să ne ocupăm de economie. Cu toate acestea, în colaborare cu organizația ”Delovaia Rossia”, am organizat, la Chișinău, două Forumuri economice moldo-ruse, care au întrunit peste 1700 de agenți economici din Moldova și Rusia. Au fost semnate zeci de acorduri privind  cooperarea investițională interregională în agricultură, industrie, turism și alte domenii. Suma totală a investițiilor în economia Moldovei, în baza documentelor semnate în cadrul celor două Forumuri economice moldo-rusești, a constituit 250 milioane de dolari.

Am avansat substanțial în realizarea încă a unui punct din programul nostru – procesul de reglementare a diferendului transnistrean, de stabilire a încrederii între cele două maluri ale Nistrului. Din momentul preluării funcției de Președinte al țării am avut 7 întrevederi personale cu liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski. Obiectivul principal al acestor întrevederi a rezidat în consolidarea păcii și încrederii, rezolvarea problemelor cetățenilor de rând de pe ambele maluri ale Nistrului. Ne-a reușit deblocarea activității Comisiei Unificate de Control, asigurarea accesului fermierilor moldoveni la terenurile agricole care le aparțin de pe malul stâng al Nistrului, reluarea traficului pe podul de peste Nistru, în preajma localităților Gura-Bâcului și Bâcioc, care a fost nefuncțional timp de 25 de ani. Am început procedura de recunoaștere a diplomelor eliberate de Universitatea de Stat din Transnistria “T.G. Șevcenko”. Astăzi locuitorii Transnistriei pot sesiza diferența dintre noi și actuala guvernare, care-i numește “separatiști”.

Iunie 2019 – 2020. Un an al stabilității politice, reprezentanții PSRM se află în fruntea celor trei instituții principale ale statului – Președintele țării, Președintele Parlamentului, Prim-ministrul.

”… Și apoi tu învingi…”

În iunie 2019, noi am eliberat Moldova de regimul Plahotniuc. Debarcarea lui Plahotniuc este un merit al Partidului Socialiștilor! Au fost multe discuții și în interiorul partidului, și în societate referitor la oportunitatea creării unei coaliții cu blocul ACUM – un partid de dreapta, pro-occidental – în scopul înlăturării lui Plahotniuc. A fost decizia noastră asumată, după care toată furia lui Plahotniuc și a curtenilor săi s-a dezlănțuit nu împotriva celor de la ACUM, ci împotriva mea, a familiei mele și împotriva Partidului Socialiștilor. Dar, nu regretăm decizia crucială pe care am luat-o.

În luna noiembrie 2019, colegul nostru, Ion Ceban, a fost ales primar de Chișinău. A fost prima victorie a unui candidat de stânga la alegerile pentru postul de edil al capitalei noastre. Și acum, putem sesiza cu toții cum se schimbă Chișinăul spre bine, pentru prima dată în ultimele decenii. Alegerile locale din 2019 s-au soldat cu rezultate foarte bune pentru Partidul Socialiștilor, reprezentanții formațiunii ajungând la cârma a circa 200 de primării și a 21 de raioane din totalul de 34.

Cât privește numirea procurorului general era foarte important să fie desemnată o persoană independentă atât în raport cu partidele politice, cât și cu actorii externi, o persoană neimplicată în scheme oligarhice, care posedă calități profesionale și umane. Candidatura dlui Stoianoglo n-avea nicio legătură cu interesele politice. Noul procuror avea menirea să fie în slujba legii, și nu a unui careva partid sau grupare. Represiunile la care, în prezent, este supus Stoianoglo din partea regimului, sunt o dovadă a faptului că persoana lui a corespuns tuturor criteriilor enumerate. În procesul de atac raider împotriva procuraturii prin înlăturarea procurorului general, au fost folosite cele mai murdare metode, iar presa controlată și-a demonstrat pe larg abilitățile de manipulare.

În noiembrie 2019, în Moldova, pentru prima dată a fost învestit un guvern ce nu depindea nici de Plahotniuc, nici de Soros. Din acel moment, am obținut posibilitatea de a realiza transformări economice și sociale în țară.

Noi am avut planuri mari – în primul rând, acestea vizau proiecte de infrastructură, construcția de drumuri, asigurarea satelor cu apeducte și sisteme de canalizare. În rezultatul unor negocieri reușite și înțelegeri cu domnul Vladimir Putin, în 2020 am redus tariful la gaz pentru consumatorii finali până la 4 lei 20 de bani pentru un metru cub.

Am oprit “optimizarea” școlilor. În perioada de activitate a Guvernului nostru nu a fost închisă nicio școală. Am obținut indexarea pensiilor de 2 ori pe an. Am reușit adoptarea legii privind achitarea pensiei pentru limita de vârstă în decurs de 5 ani după decesul soțului. Am crescut numărul beneficiarilor de indemnizații pentru perioada rece a anului cu 30 mii de familii.

Am păstrat toate spitalele și policlinicile. Le-am dotat cu utilaje noi. Am implementat compensarea cheltuielilor pentru persoanele supuse ședințelor de chimioterapie. Am majorat volumul de servicii specializate pentru persoanele de vârsta a treia. Am implementat un program de spitalizare pentru rudele care îngrijesc un copil sub 18 ani. Am majorat alocația unică pentru medici și farmaciști de la 45 la 120 de mii de lei (mai mult de 2,5 ori), pentru personalul medical și farmaceutic cu studii medii de specialitate – de la 36 la 96 mii de lei. Am lansat implementarea inițiativei prezidențiale privind dublarea salariilor tuturor lucrătorilor medicali din țară și am reușit implementarea primelor două etape prin creșterea salariului cu 60%.

Am inițiat programul de reabilitare și construcție a drumurilor în peste 900 de localități. În ultimul an, 2020, pentru reabilitarea și construcția drumurilor au fost alocate 6 miliarde de lei. În proces de realizare era programul de gazificare a țării, alimentare cu apă și canalizare în localități, iluminatul stradal și de lichidare a gunoiștilor neautorizate.

Ultimul an – pandemia COVID-19. A fost pentru noi cea mai dură încercare. Nimeni nu știa ce înseamnă acest virus și cum să-l combați. Guvernul nostru acționa, asumându-și toate pericolele și riscurile. S-au aplicat măsuri și restricții nepopulare, la fel ca și în multe alte state. Ne aflam sub tirurile celei mai oribile critici din partea celor care, acum, se află la putere. Și astăzi se vede clar diferența dintre modul în care administram în pandemie noi, și cum o fac ei.

În  cadrul înțelegerilor mele cu conducerea Rusiei am avut posibilitatea să obținem un credit avantajos în mărime de 4 miliarde de lei sau 200 de milioane de dolari. Acești bani ar fi putut ajuta în mod real economia noastră în perioada unei crize acute. Totuși, actualii guvernanți au blocat acest credit cu ajutorul Curții Constituționale loiale.

Am văzut cum ambasadorii SUA și Uniunii Europene o susțineau deschis pe Maia Sandu. Ne-am confruntat cu o campanie nemaivăzută de discreditare și ură în toată mass-media și canalele Telegram, controlate de rețeaua Soros și finanțate direct din Washington, Bruxelles și București.

Indiferent de cele întâmplate, alegătorul moldovean și-a făcut alegerea. Și noi, spre deosebire de oponenții noștri și curatorii lor din exterior, respectăm această alegere.

2021 – PREZENT. Noua realitate.

În prezent, Maia Sandu și țările din Occident, care o susțin, poartă întreaga răspundere pentru ceea ce se întâmplă în Moldova. Nimeni nu le mai încurcă. Deja nu mai au pe cine da vina pentru propriile eșecuri și incompetență.

Cetățenii țării noastre deja au înțeles ce înseamnă noua guvernare. Ei sunt martori oculari ai faptului cum în decursul ultimului an, noua guvernare distruge tot ce s-a realizat în perioada 2019-2020. Oamenii au cu ce compara.

Despre tot ce se întâmplă acum în țară, noi de nenumărate ori am preîntâmpinat în cursul celor două companii electorale. Dacă am fi greșit în previziunile noastre, am fi recunoscut sincer eroarea făcută.

Dar, din păcate, și pentru noi, și pentru întreaga țară, noi am avut dreptate.

Noi am avertizat că Sandu și adepții săi sunt unioniști convinși, cetățeni loiali ai României și poartă răspundere în fața țării căreia i-au jurat credință. Ei și-au început activitatea cu modificarea denumirii limbii pe site-ul oficial al Parlamentului din moldovenească în română și scoaterea drapelului CSI din Parlament.

Noi am avertizat că PAS, condus de Sandu, este un partid al războiului, că vor rupe relațiile cu Transnistria și vor tinde să provoace o destabilizare pe Nistru. Ei au întrerupt dialogul direct purtat cu liderul Transnistriei – singura cale posibilă pentru a obține o înțelegere și încredere. Astăzi, ei vorbesc deschis despre  lipsa de perspectivă a formatului de negocieri 5 + 2. Ce mai poți aștepta de la oameni care-și numesc propriii cetățeni „separatiști”?

Noi am avertizat  că Sandu este o promotoare a rusofobiei, că va anula tot ce am realizat noi în cadrul dialogului nostru cu Rusia. Imediat după întrevederea cu Dmitri Kozak ea a plecat la „Platforma Crimeea”, pe care ministrul de Externe al Rusiei, Serghei Lavrov, a calificat-o drept un “sabat anti-rusesc”. Au urmat mai multe declarații anti-rusești de la tribuna Adunării Generale ONU, care au subminat, astfel, definitiv încrederea Rusiei față de ea ca fiind un politician adecvat și judicios. Pentru toate acestea noi am plătit prin tarife majorate la gaz și vom mai avea mult de plătit în continuare.

Noi am avertizat că Sandu și echipa sa sunt străini de tradițiile noastre naționale, de credința noastră ortodoxă și de valorile familiale. Noi am preîntâmpinat că, mai întâi de toate, ei vor aproba în Parlament ratificarea Convenției de la Istanbul, care oficializează noțiunea de “gen neutru” și impune predarea în  școli a “lecțiilor de toleranță”. Ei au ratificat această “Convenție de la Istanbul” în ciuda faptului că Biserica era împotrivă. Au făcut acest lucru noaptea, în cele mai bune tradiții ale partenerului lor din „Alianța pentru Integrare Europeană”, Plahotniuc.

Noi am preîntâmpinat că Sandu este o persoană cu aspirații de dictator, că, obținând puterea absolută în țară, ea va acționa contrar legislației. Și, în primul rând, va încerca să-și subordoneze procuratura pentru a avea posibilitatea de a se răfui cu persoanele incomode. Ei au demarat acțiuni de reprimare împotriva procurorului general incomod, Alexandr Stoianoglo, lucru nemaivăzut într-un stat de drept. În cele mai bune tradiții ale predecesorului lor, Plahotniuc, ei au anulat rezultatele primului tur al alegerilor primarului orașului Bălți, ignorând opinia majorității absolute a locuitorilor capitalei de nord a Moldovei.

Noi am avertizat că din echipa Maiei Sandu fac parte diletanți desăvârșiți în domeniul economiei și administrării țării. Ei au ratat procesul de negocieri cu ”Gazprom” în vederea stabilirii prețului la gaz pentru Moldova, proces care trebuia început încă din vară – în august curent. Ei au avut toate șansele să obțină pentru Moldova un preț acceptabil la gaze, așa cum i-a reușit Republicii Belarus, Ungariei, Serbiei și altor state, liderii cărora se gândesc la propriul popor și propria economie, spre deosebire de echipa de guvernare a “trântorilor galbeni”. Acum, gazul pentru consumatorii finali din Moldova va costa ca în medie în Europa. Aceasta o fi integrarea europeană spre care ei ne conduc?

Noi am avertizat că Sandu și echipei sale nu-i pasă de oameni – de pensionari, de persoanele cu nevoi speciale, de familiile cu mulți copii, de agrarieni, de medici și învățători. Ei au anulat legea, adoptată de noi, cu privire la micșorarea vârstei de pensionare și au majorat stagiul de cotizare pentru femei până la 34 de ani. Totodată, ei au majorat de 2 ori salariile membrilor Curții Constituționale – în calitate de recompensă pentru loialitate și pentru sfidarea Constituției, admisă în mai multe rânduri de acești judecători.

Dragi prieteni! Stimați concetățeni!

Partidul Socialiștilor este și va rămâne fidel tuturor obiectivelor din programul său politic – suveranitatea și independența Moldovei, echitatea socială, păstrarea identității moldovenești, o politică externă pragmatică în interesele naționale ale Moldovei, apărarea valorilor tradiționale.

Totodată, astăzi, sarcina principală constă în consolidarea tuturor forțelor sănătoase, patriotice ale societății, care sunt gata să riposteze dictaturii galbene, impuse și susținute din exterior. Partidul Socialiștilor, fracțiunea noastră în Parlament, reprezentanții noștri în cadrul autorităților publice locale vor fi în avangarda acestei lupte.

Acum există necesitatea creării unei mișcări naționale de protest, care i-ar uni pe toți cei care nu sunt de acord cu regimul actual și care sunt gata să i se opună. Noi am făcut primul pas înainte de alegerile parlamentare, când împreună cu Partidul Comuniștilor din Republica Moldova am creat un bloc electoral comun și o fracțiune comună în Parlament. Avem încrederea că vom continua să consolidăm colaborarea noastră și pe viitor. Facem apel și către alte forțe de stânga să ne unim eforturile în fața unui pericol comun.

Suntem gata să fim parte a acestui front unic național și îi îndemnăm pe toți cetățenii cărora le pasă de soarta țării să ni se alăture.

Partidul Socialiștilor, la fel ca și orice formațiune politică, a trecut prin victorii și dezamăgiri. La fel ca și orice comunitate formată din mii de oameni plini de viață, activi și energici, cărora le pasă de destinul țării, ne-am întrunit astăzi pentru a actualiza Statutul partidului, pentru a prezenta un program nou, ambițios, pe care formațiunea îl va implementa odată cu trecerea la următoarea etapă a activității sale.

Ne așteaptă noi victorii! Sunt convins. Văd în sală multe chipuri care sunt gata să lupte pentru dreptate și pentru o Moldovă prosperă! Ei reprezintă doar o mică parte a imensei familii de activiști și membri ai Partidului Socialiștilor, dispuși să ne urmeze în calea noastră deloc simplă – de consolidare a statalității moldovenești și îmbunătățire a calității vieții fiecărui cetățean al țării noastre. Sunt convins – împreună vom învinge!

Vă mulțumesc pentru atenție.

loading...

Comments are closed.