DOC // A fost desemnat președintele interimar al Curții de Apel Chișinău, după demisia lui Clima

Magistratul Anatolie Minciună a fost desemnat președinte interimar al Curții de Apel Chișinău. Dispoziția privind numirea acestuia a fost semnată marți, 22 martie, de președintele interimar al Consiliului Superior al Magistraturii, Dorel Musteață, informează tv8.md

Se întâmplă după ce, săptămâna trecută, Vladislav Clima a anunțat că renunță la funcția de judecător și președinte al Curții de Apel, iar astăzi, președinta țării, Maia Sandu a semnat decretul privind eliberarea din funcție a magistratului.

Anatolie Minciună a mai deținut interimatul șefiei Curții de Apel Chișinău în toamna anului 2021. Până la el, șef interimar la Curtea de Apel Chișinău, după anularea decretului prin care Clima a fost numit la Apel, a fost judecătoarea Ana Panov.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share