DOC // Alexandru Slusari a transmis Procuraturii Generale lista beneficiarilor furtului bancar

Procuratura Generală pe urmele lui Dodon, A pornit investigații pe tergiversarea eliberarii ostaticilor din Afganistan, pilotii moldoveni capturati de talibani, renato usatii rusia, eduard harujen justitie moldova

Vicepreședintele Parlamentului, Alexandru Slusari, anunță că a transmis Procuraturii Generale documentele cu lista beneficiarilor jafului bancar din raportul Kroll-2, solicitată anterior de PG, relatează Deschide.md.

Cu ocazia mă exprim și nedumerirea mea, mai mult decăt profundă, de faptul că PG ar trebuie din 22 martie 2018 să dispună de aceasta lista. Totodată, am reiterat solicitarea de a vedea pe Procuror General în plenul Parlamentului cu raportul exhaustiv privind investigarea procesului devalizării sistemului bancar în conformitate cu prevederile Hotărârii Parlamentului nr. 143 din 17 octombrie. De atunci au trecut aproape 3 luni, a menționat el.

Hotărâre, Alexandur Slusari, Parlament, Procuratura Generală

Amintim că Procurorul General, Alexandr Stoianoglo, a expediat în adresa lui Alexandru Slusari un demers prin care a solicitat remiterea către Procuratura Generală a listei beneficiarilor finali, existenţa căreia a fost confirmată de unii deputaţi.

Citește și: Igor Dodon a avut o întrevedere de lucru cu Ambasadorul SUA

Total
0
Shares
 
Total
0
Share