DOC // Alexandru Slusari vine cu acuzații la adresa ministrului Economiei și Infrastructurii, Anatol Usatîi

Alexandru Slusari, document, ministrul economiei si infrastructurii, licitatii pentru drumuri, drumuri, constructia drumurilor, guvernul chicu, ion chicu

Alexandru Slusari a scris pe pagina sa de Facebook că la începutul anului, ministrul al economiei și infrastructurii, Anatol Usatîi, a dispus să lanseze licitații pentru lucrările de reabilitare a drumurilor în regim urgent, deoarece asta ar fi indicația directă a Președintelui Dodon, ca în luna martie să înceapă lucrările respective.

„Administrația de Stat a Drumurilor a propus să fie respectată legislația și să fie organizate licitațiile într-un regim transparent cu invitarea companiilor mari din Uniunea Europeană și alte țări. Mai mult ca atât, nu este clară sursa de finanțare, deoarece Ministerul Finanțelor nu a încheiat până ce nici un acord de finanțare și respectiv licitațiile nu pot fi petrecute.”, se spune în mesajul lui Slusari.

Deputatul Platformei DA a mai scris că anunțurile privind licitațiile referitoare la contractarea lucrărilor de construcție în valoarea estimativă sumară de peste 640 mln lei au fost publicate doar în Buletinul de Achiziții Publice, fapt, care are încălca prevederile a câtorva articole din Legea privind achiziţiile publice.

Slusari cere de la ministrul economiei și infrastructurii explicații publice și prezentarea informației exhaustive pe acest subiect.

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Este posibil ca imaginea să conţină: text

Citește și: Igor Dodon: Rusia ar putea acorda Moldovei un miliard de dolari pentru proiecte de infrastructură

Total
0
Shares
Total
0
Share