Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor (ANSA) a publicat un ghid dedicat etichetării gemurilor, jeleurilor, dulcețurilor, marmeladelor de fructe și pireului de castane îndulcit, document care stabilește regulile pe care producătorii și comercianții trebuie să le respecte atunci când prezintă aceste produse consumatorilor.
Ghidul explică modul în care trebuie indicate pe ambalaj informații precum conținutul de fructe și zahăr, denumirea produsului, valoarea nutritivă, condițiile de păstrare și termenul de valabilitate. Totodată, documentul oferă exemple de bune practici și recomandări pentru evitarea greșelilor de etichetare.
Potrivit ANSA, scopul ghidului este de a preveni situațiile în care consumatorii pot fi induși în eroare și de a asigura o concurență echitabilă pe piață. Instituția amintește că eticheta reprezintă principala sursă de informare pentru cumpărători și un instrument important pentru protejarea sănătății publice.
Documentul este destinat operatorilor din sectorul alimentar, dar poate fi util și consumatorilor care doresc să înțeleagă mai bine informațiile înscrise pe ambalajele produselor.
Ghid privind etichetarea gemurilor, dulcețurilor și marmeladelor by Agenția de Presă TELEGRAPH.MD



