Cinci localități din raionul Ocnița intră în carantină din cauza situației epidemice COVID-19. Începând de astăzi, 23 februarie, în satele Lencăuți, Gârbova, Bârlădeni, Verejeni și Sauca se închid școlile, grădinițele și piețele, informează Diez.md
Această decizie a fost luată de Comisia Extraordinară de Sănătate Publică Ocnița.
Potrivit documentului, măsurile sunt impuse pentru 14 zile cu posibilitatea revizuirii în funcție de situația epidemică locală.
Decizia a fost luată în baza numărului mare de infectări. Timp de o săptămână, în raionul Ocnița rata morbidității a crescut cu 85 %, iar începând cu anul 2021 au decedat deja 15 pacienți, dintre care 13 în luna februarie.
Citește și: Ion Ceban cere soluții pentru problema alimentară de la un Liceu din capitală