DOC // CSP confirmă înregistrarea unei sesizări în privința Veronicăi Dragalin

Având în vedere solicitările de informații adresate, se aduce la cunoștință că în corespondența Consiliului Superior al Magistraturii a fost înregistrată sesizarea depusă de către doi deputați din Parlament, reclamându-se comportament necorespunzător față de procurorii din cadrul Procuraturii Anticorupție, instituție condusă de Veronica Dragalin.

Proba AUDIO // Veronica Dragalin i-a amenințat pe ofițerii CNA, că o să-i rețină în fața copiilor

“Vom nota că, potrivit competențelor reglementate de lege, această adresare a fost transmisă Inspecției procurorilor, pentru examinare, iar rezultatele vor fi anunțate în ordinea stabilită.

Respectiv, la această etapă, Consiliul Superior al Procurorilor este în imposibilitate obiectivă de a formula un punct de vedere pe caz, pentru a nu prejudicia imparțialitatea unei eventuale hotărâri, dacă procedurile de referință și deciziile Inspecției procurorilor și/sau ale Colegiului de disciplină și etică vor fi contestate și, astfel, vor ajunge pe rolul organului de autoadministrare.

În context, Consiliul Superior al Procurorilor reiterează aderența sa fermă pentru respectarea standardelor profesionale, potrivit cărora principiile statului de drept impun procurorilor cele mai înalte reguli etice și profesionale, obligația de rezervă și atitudine echidistantă, pentru a asigura încrederea că își îndeplinesc misiunea cu diligență și responsabilitate”, a transmis CSP.

Total
0
Shares
Total
0
Share