DOC // Cum a ajuns CEC sub conducerea omului propus de PAS

Comisia Electorală Centrală a Republicii Moldova este condusă, din 19 iulie 2019, de către Dorin Cimil, doctor în drept, ales membru CEC prin hotărârea Parlamentului din 16 iulie 2019.

Potrivit hotărârii parlamentare din iulie 2019 (vezi stenograma, aici), Dorin Cimil a fost numit membru CEC la propunerea Partidului Acțiune și Solidaritate, formațiune condusă atunci de către Maia Sandu.

Proiectul de numire a lui Cimil în funcția de membru CEC a fost prezentat chiar de către Sergiu Litvinenco, avocatul și deputatul PAS, pe atunci președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament.

”Drept urmare, în adresa Comisiei juridice, numiri și imunități au parvenit procesele-verbale din partea a 3 fracțiuni parlamentare cu privire la desemnarea candidaților la funcția de membru al Comisiei Electorale Centrale din partea Parlamentului în vederea declanșării procedurii de desemnare și, ulterior, confirmare în funcție a noilor membri.

Propunerile pentru cele 3 poziții vacante din cadrul Comisiei Electorale Centrale sunt următoarele:

  • Domnul Dumitru Pavel. Pavel Dumitru este propus din partea Fracțiunii „Platforma DA”. Dumnealui este avocat, este prezent aici, în sală.
  • Domnul Dorin Cimil este propus de către Fracțiunea „PAS”. Dumnealui este conferențiar universitar, doctor în drept și avocat.
  • Și domnul Maxim Lebedinschi este propus de către Fracțiunea Partidului Socialiștilor. Dumnealui este consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul juridic.

Având în vedere cele menționate, susțin… rog plenul Parlamentului să susțină adoptarea proiectului de Hotărâre a Parlamentului cu privire la desemnarea unor membri ai Comisiei Electorale Centrale”, a raportate Litvinenco, în timpul ședinței Parlamentului.

În timpul examinării proiectului de hotărâre, mai mulți deputați din opoziție au atenționat că se încearcă politizarea componenței CEC.

”În momentul de față, noi asistăm la un joc, de fapt, la politizare, la suplinirea altor funcții cu careva oponenți sau cei care au activat în diferite formațiuni politice, de exemplu: domnul Lebedinschi, fiind consilier al Președintelui Dodon, domnul Dumitru Pavel, fiind candidat… al Blocului ACUM (Platforma DA) pe listele electorale sub nr. 28, avocat al acestei formațiuni și domnul Dorin Cimil este exponentul Partidului PAS”, declarase deputatul Corneliu Padnevici.

”Și eu sper foarte mult, domnule Cimil, că dacă veți primi cumva vreun sunet de la liderul „PAS” sau dacă, domnule Pavel, veți primi vreun sunet de la liderul „DA” sau, domnule Lebedinschi, dacă veți primi un sunet de la Președintele Țării, să aveți curajul să spuneți „nu”, să aveți curajul să spuneți: nu executăm nici o indicație politică, să aveți doar relații instituționale cu toate … statului și să aveți curajul să spuneți: noi ne supunem doar Codului electoral.

Și eu sper foarte mult să nu mai treceți niciodată printr-o posibilitate sau printr-un astfel de scenariu când se încearcă a limita independența Comisiei Electorale Centrale. Sper foarte mult că nimeni niciodată nu vă va pune în situație să demisionați din funcție, dat fiind poziția dumneavoastră principială în Comisia Electorală Centrală.”, a fost și critica deputatului Sergiu Sîrbu.

În urma dezbaterilor parlamentare, inclusiv după alte critici dure din partea deputaților în opoziție, Litvinenco a propus să vie votat proiectul cu privire la desemnarea noilor membri CEC, documentul legislativ fiind susținut de către majoritatea parlamentară, iar pentru Cimil au votat 56 de deputați.

”Noi, într-adevăr, am votat cu puțin în urmă proiectul de Hotărâre pentru desemnarea a 3 membri ai Comisiei Electorale Centrale. Cu votul majorității, au fost desemnați în calitate de membri ai Comisiei Electorale Centrale domnii: Dumitru Pavel, Dorin Cimil și Maxim Lebedinschi”, a declarat Litvinenco.

Peste doar trezi zile, Dorin Cimil a fost ales în calitate de Președinte al CEC. Decizia a fost luată la 19 iulie, prin vot secret cu șapte voturi pentru, unul contra și o abținere a membrilor Comisiei.

Ar putea fi o imagine cu textNu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.Nu este disponibilă nicio descriere pentru fotografie.

Total
0
Shares
 
Total
0
Share