DOC // Curtea Constituțională și-a cumpărat o mașină nouă, în plină pandemie

În plină pandemie, Curtea Constituțională, condusă de Domnica Manole, și-a cumpărat o mașină nouă, informează Telegraph.md, cu referire la Plan de achiziții a Curții Constituționale pentru anul 2021 (modificat) și rezultatele concursului de achiziții publice.

Potrivit documentelor publicate pe MTender, Curtea a cumpărat o mașină nouă de model SKODA SUPERB Ambition, pentru care a achitat 538000 lei, prețul fiind mai mare cu 38 de mii față de bugetul prevăzut în Planul de achiziții.

Documentația publică mai relevă că unicul ofertant a fost compania DAAC Auto S.R.L., care s-a angajat ”să furnizeze, în conformitate cu documentele de licitaţie şi condiţiile stipulate în specificaţiile tehnice şi de formare a preţurilor, următoarele bunuri şi/sau servicii: SKODA SUPERB Ambition 2.0 TSI DSG7”.

Amintim că Înalta Curtea și-a înnoit parcul auto și în anul 2018.

Toată documentația despre această achiziție este publicată pe Portalul achizițiilor publice MTender (aici).

Total
0
Shares
Total
0
Share