Procuratura Anticorupție a semnalat recent efectele devastatoare ale modificărilor legislative din 2024, care au redus pedepsele pentru infracțiuni de corupție și au scurtat termenele de prescripție. Aceste schimbări legislative au fost promovate și susținute de Partidul Acțiune și Solidaritate (PAS), iar autorii amendamentelor sunt deputați ai acestei formațiuni politice.
Lista inițiatorilor:
- Veronica Roșca, deputat PAS, președinte al Comisiei juridice, numiri și imunități din Parlament;
- Igor Chiriac, deputat PAS, secretar al aceleiași comisii;
- Roman Roșca, membru al Comisiei juridice.
Amendamentele, introduse la Parlament pe 29 iulie 2024, au fost votate ulterior de majoritatea parlamentară PAS, fiind promulgate de președintele Maia Sandu, lider fondator al partidului. Legile au intrat în vigoare în septembrie 2024, însă publicul a fost informat despre detalii abia acum, la câteva luni distanță, odată cu comunicatul Procuraturii Anticorupție din 15 ianuarie 2025.
Conform modificărilor, pedepsele maxime pentru coruperea pasivă (art. 324 alin. 3 din Codul Penal) au fost reduse de la 15 la 3 ani de închisoare, iar termenele de prescripție au scăzut de la 20 la 5 ani. Pentru funcționari de rang înalt, inclusiv deputați, miniștri și judecători, pedepsele au fost diminuate de la 12 la 2 ani, iar prescripția a fost redusă de la 15 la doar 3 ani.
Efectele acestor modificări sunt dramatice: în 2024, peste 20% dintre dosarele penale pentru corupție au fost clasate din cauza expirării termenului de prescripție. Procuratura Anticorupție a arătat că aceste schimbări subminează capacitatea sistemului judiciar de a sancționa faptele de corupție și afectează grav încrederea publicului în justiție.
Deciziile luate de majoritatea parlamentară PAS ridică întrebări serioase privind angajamentul real al acesteia în lupta împotriva corupției, mai ales în contextul în care aceiași deputați au câștigat anterior capital electoral cu promisiuni ferme anti-corupție.
”Republica Moldova are nevoie de o justiție dreaptă și de o luptă reală împotriva corupției. Fără a combate corupția, țara nu se poate dezvolta, iar oamenilor nu li se poate asigura un nivel de trai decent. De aceea, ne propunem să construim un stat de drept veritabil, cu instituții funcționale, care să fie eficiente și să lupte, în primul rând, cu marea corupție”, scrie în programul electoral al PAS pentru alegerile din 2021, în aceste fiind promise reforma PA, crearea Tribunalului și a Curții de Apel Anticorupție, confiscarea averilor, altele.
”Voi lupta, împreună cu cetățenii, împotriva corupților din sistemul judiciar. Corupția, în special corupția mare, la nivel politic, subminează suveranitatea țării, face ca instituțiile statului să fie slabe și susceptibile intervenției factorilor externi. Corupția menține nivelul înalt de sărăcie și împiedică dezvoltarea țării, generând stare de deznădejde, nemulțumire și protest în rândul populației. În plus, corupția mare și fluxurile ilegale de bani mențin situația actuală în regiunea transnistreană și nu permit progres în rezolvarea conflictului. Voi asigura combaterea reală a corupției prin toată activitatea mea, inclusiv prin orientarea lucrului instituțiilor de securitate ale statului pentru diminuarea influenței capitalului coroziv și fluxurilor bănești ilegale”, scrie în programul electoral al Maiei Sandu din 2020, adică pentru mandatul în care ea a promulgat reducerea pedepselor pentru corupție.
2 comments
Comments are closed.