DOC // Dosarul lui Bogdan Zumbreanu, ex-directorul CNA este aproape de final. Magistrații CSJ reiau examinarea cauzei

Curtea Supremă de Justiție (CSJ) revine astăzi, 15 noiembrie curent, la examinarea cauzei fostului director al Centrului Național Anticorupție (CNA), Bogdan Zumbreanu, care a contestat în instanță decizia Parlamentului prin care a fost demis, scrie Anticoruptie.md

În luna februarie curent, Completul Colegiului Civil, Comercial şi de Contencios Administrativ al Curţii de Apel Chişinău, format din președintele Ghenadie Mîra și judecătorii Grigore Dașchevici și Angela Bostan, au menținut decizia primei instanțe, care a constatat că cererea adresată de Bogdan Zumbreanu ar fi neîntemeiată.

Bogdan Zumbreanu a acționat Parlamentul Republicii Moldova în judecată în luna martie 2020. Fostul șef CNA a solictat anularea actului administrativ individual defavorabil , și anume Hotărârea Parlamentului nr.43 din 08 iunie 2019, prin care a fost revocat din funcție, pe motiv că numirea lui nu s-ar fi făcut în concordanță cu prevederile legale.

Bogdan Zumbreanu a declarat pentru Anticoruptie.md că a contestat atât motivul, cât și procedura prin care a fost demis.

„Demiterea mea a avut la bază o notă informativă a unor juriști precum că m-aș face vinovat de condamnarea Republicii Moldova la CEDO. Dar în nicio decizie a instanței europene nu se regăsește numele meu. Dosarele cu care am avut și eu tangență au fost pierdute din cauza unor greșeli procedurale admise de alți funcționari”, a spus fostul director al CNA.

Zumbreanu a fost demis la 8 iunie 2019 de către deputații din majoritatea parlamentară formată din blocul ACUM și PSRM, pe motiv că la numirea în funcție nu ar fi avut o reputație profesională ireproșabilă. În 2017, anul în care a fost numit în funcție, Anticoruptie.md a scris despre cadourile generoase din declarația sa de avere.

Total
0
Shares
Total
0
Share