DOC // Maia Sandu a primit distincție la pachet cu Vlad Plahotniuc

Maia Sandu, președintele Republicii Moldova, a primit distincție la pachet cu Vlad Plahotniuc, dar atunci nu a protestat și nu a cerut excluderea oligarhului, informează Telegaph.md, cu referire la decretul semnat de președintele Nicolae Timofti în iulie 2014, document publicat în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.

Potrivit decretului, Maia Sandu a primit distincția de stat Ordinul ”Gloria Muncii” în semn de înaltă apreciere a contribuției la promovarea reformelor bazate pe valorile și standardele europene, pentru merite deosebite în asigurarea negocierii, semnării şi ratificării Acordului de asociere Republica Moldova – Uniunea Europeană, aportul la liberalizarea regimului de vize cu statele membre ale UE și ale spațiului Schengen și activitate intensă în vederea sporirii prestigiului țării pe plan internațional, ocupând atunci funcția de ministru al Educației.

Pentru aceleași merite a primit ”Ordinul Republicii” și Vlad Plahotniuc, ex-prim-vicepreşedinte al Parlamentului și fost lider al democraților.

Alături de Maia Sandu și Vlad Plahotniuc au mai primit distincții de stat Iurie Leancă, Andrian Candu, Marian Lupu, Streleț Valeriu, Chiril Lucinschi și Ana Revenco, actuala consilieră în domeniul securității și secretar al CSS.

Citește și: EDITORIAL // Maia Sandu responsabilă de creșterea prețurilor la carburanți

DECRET Nr. 1253 din 23-07-2014 privind conferirea de distincţii de stat by Telegraph Moldova on Scribd

Total
0
Shares
Total
0
Share